Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rosso-nerii au meci în deplasare, în Liga a III-a la fotbal.

CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 14, în deplasare, formația Șoimii Lipova, într-un joc din etapa a XII-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a. Reșițenii ocupă în momentul de față locul cinci în campionat și au acumulat 17 puncte în zece partide disputate. De cealaltă parte, Șoimii Lipova se află pe locul zece în clasament, cu 12 puncte obținute în 11 etape. CSM Școlar vine după un succes categoric obținut pe teren propriu cu scorul de 4-1 în fața echipei Millenium Giarmata, în timp ce formația din Lipova s-a impus în etapa precedentă în deplasarea de la Ghiroda cu scorul de 3-2. Până la finalul turului de campionat, CSM Școlar mai are de disputat partide împotriva echipei CSU Craiova II, ACS Ghiroda și ASCO Filiași.

Înfrângerile din ultimele etape cu Cetate Deva și ACS Șirineasa se pare că și-au pus amprenta pe formația antrenată de Daniel Oprița. Conducerea clubului a obișnuit încă de la începutul campionatului ca înaintea fiecărui meci să organizeze o conferință de presă pentru a informa publicul reșițean despre situația echipei de fotbal. În ultimele două săptămâni, clubul din Valea Domanului a renunțat să mai ofere informații, cel mai probabil din pricina rezultatelor mai puțin satisfăcătoare obținute în ultima perioadă și din cauza locului pe care îl ocupă în momentul de față în clasamentul Ligii a III-a.