Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11:00, pe stadionul „Mircea Chivu”, partida cu Dunărea Călărași, programată în etapa a XVII-a Ligii 2!

Rosso-nerii au avut un început modest de campionat, în prima etapă din 2021 pierzând, 0-2, în deplasarea de la Cskiszereda Miercurea Ciuc, iar înfrângerea l-a făcut pe Alin Minteuan să declare că echipa sa se va bate pentru evitarea retrogradării.

„Venim după o înfrângere în deplasare, care ne-a afectat un pic moralul. Sper ca până la ora jocului de sâmbătă să fim cu toții apți, atunci când vom întâlni o echipă bună, cu jucători buni. Vom întâlni o formație care a fost mai mereu sus în clasament, în primele șase, și care-și dorește accederea în play-off. Problema este la noi, va trebui să fim din punct de vedere mental foarte bine. Meciul va fi extrem de greu, Dunărea are jucători de valoare, are un antrenor care a evoluat și la prima ligă și cred că această echipă are foarte multe atuuri. După meciul de sâmbătă se pot schimba multe lucruri în bine dacă vom învinge. Nu trebuie antrenorul sau conducătorul să-și dorească mai mult ca jucătorii victoria. Este clar că din postura mea trebuie să-ți impui anumite ținte, conducerea la fel, dar jucătorii trebuie să-și dorească în primul rând victoria și să fie pregătiți la fiecare joc de așa natură încât să obțină acele ținte propuse. De aceea revin, este foarte important cum văd fotbaliștii lucrurile. Sper ca sâmbătă, având în vedere că jucăm și acasă, să conștientizeze și ei că trebuie făcut mult mai mult pentru a obține puncte. Dezamăgirea a fost destul de mare după meciul cu Csikszereda, și din partea mea, și din partea jucătorilor, dar nu putem da timpul înapoi. Avem o nouă șansă sâmbătă și trebuie să o fructificăm. Este adevărat ca în pregătire am arătat bine, chiar am fost încântat de joc, dar încă o dată, în amicale nu există miză. Cred că avem o oportunitate destul de bună sâmbătă să ne impunem, chiar dacă întâlnim o echipă grea”, a declarat Alin Minteuan, antrenorul CSM Reșița.

În acest moment Reșița este pe locul 13, cu 18 puncte în 14 dispute. De cealaltă parte, formația din Călărași a remizat în etapa trecută, scor 1-1, acasă cu Farul Constanța. Dunărea este pe locul 7, la egalitate de puncte cu Petrolul și Csikszereda, 24.

După acest meci de sâmbătă, elevii lui Alin Minteuan vor mai juca cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (în deplasare), cu Slatina (acasă), cu Comuna Recea (în deplasare) și cu FC Universitatea Craiova 1948 (acasă). În cazul unui succes cu Dunărea Călărași, CSM Reșița își va consolida poziția de la mijlocul clasamentului din Liga 2.

JCS-Ștefan Moraru