REȘIȚA – CSM Reșița va juca joi, 6 iulie, de la ora 17, cu UTA Arad, primul amical din perioada de pregătire! Partida va avea loc pe stadionul din Valea Domanului. Deși nu era stabilit acest joc de pregătire, Reșița n-a putut refuza faptul că UTA, formație de Liga 1, a apelat la rosso-neri pentru un ultim joc înainte de startul Superligii!
Dacă pentru UTA va fi ultimul test, pentru Reșița va fi abia a zecea zi de pregătire.
„În primul rând, ne bucură faptul că cei de la UTA, adică Mircea Rednic, a apelat la echipa noastră pentru un meci amical, chiar dacă nu suntem încă echilibrați din punct de vedere al pregătirii, pentru că noi vom fi în acel moment abia la a zecea zi de pregătire. Dar suntem bucuroși şi ne face mândri că putem să fim adversarii unei echipe de Superligă. Referitor la joc, este clar că nu o să urmărim decât un mijloc de pregătire pentru a putea să ne desfășurăm mai departe activitatea planificată, dar este o acțiune care vine și în beneficiul nostru și al spectatorilor, pentru că vine o echipă de Liga 1 care în mod sigur va expune tot ceea ce va avea mai bun în acel moment. UTA va fi în acel moment chiar înainte de începerea campionatului. Solicitarea a venit din partea celor de la UTA. Noi aveam planificat un meci abia vineri, 7 iulie, cu o echipă de Liga a IV-a din zonă, dar am reconfigurat, să spun așa, planul de pregătire pentru a putea să jucăm cu cei de la UTA Arad.”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru