REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 9 aprilie, cu scorul de 1-0, partida cu CSM Deva, din etapa a II-a a play-off-ului de promovare al Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a venit pe final de joc, în minutul 88, când Valentin Lazăr a înscris cu capul din centrarea lui Ion Vasluian!
Pe parcursul partidei, rosso-nerii au irosit numeroase șanse de-a marca, iar lipsa lui Mediop din echipă s-a văzut în fiecare meci în care acesta nu a evoluat. CSM Deva a venit la Reșița hotărâtă să nu piardă, tragerile de timp au început să apară încă din prima repriză, iar jocul extrem de dur al formației antrenate de Ștefan Nanu s-a lăsat în final cu o eliminare. Erwin Bloj a văzut al doilea cartonaș galben, după ce l-a călcat într-un duel pentru minge pe Ștefan Bărboianu.
În urma acestei victorii, CSM Reșița și-a cam asigurat primul loc în Seria a VII-a, cu 56 de puncte acumulate. Pe locul secund se află CSM Deva, care are strânse 43 de puncte.
„A fost o victorie frumoasă obținută de echipa noastră, mai ales că golul victoriei a venit în minutul 88. Jocul a fost controlat de noi, am avut foarte multe situații de-a înscrie, am nimerit de trei ori bara și cred că am avut 15 lovituri de colț. S-a jucat doar la o singură poartă. Și dacă nu am fi câștigat acest meci aș fi fost mulțumit, pentru că a fost unul dintre jocurile bune ale noastre. Nu-mi aduc aminte ca Deva să fi avut vreo ocazie, în afară de două șuturi de la distanță. Mă bucur că ne-am asigurat primul loc și în acest moment este destul de greu să mai pierdem prima poziție. Sunt deja 13 puncte și la 13 din 21 posibile ar trebui să pierdem patru sau cinci jocuri ca să mai fim ajunși. Îmi felicit echipa și mă bucur că am dominat și că ne-am impus ritmul. Am adus des mingea în jurul careului și este bine că până la urmă am ajuns să înscriem. Legat de jucătorii care au avut probleme medicale, Mediop s-a antrenat normal de două zile, dar n-am vrut să risc. Mediop este un jucător important pentru noi. Valentin Munteanu s-a antrenat și el în ultimele două zile normal și a și intrat la acest meci, iar Valentin Lazăr a venit abia joia trecută, deoarece face școala de antrenori. Mă bucur că toți cei care au intrat au jucat foarte bine și mi-e greu să găsesc vreun jucător care a jucat slab la acest meci”, a declarat antrenorul Dan Alexa.
CSM Reșița: Sebastian Micu, Ștefan Bărboianu, Alin Dudea, Ștefaniță Manolache, Nicolae Sima, Ion Vasluian, Ionuț Cioinac, Amir Jorza, Laurențiu Breșneni, Aboubacar Gakou și Marian Drăghiceanu. Rezerve: Cristian Zimmermann, Valentin Lazăr, Nicușor Fota, Sergiu Rimovecz, Sebastian Velcotă, Călin Cristea, Alexandru Negru, Valentin Munteanu și Andrei Mura.
CSM Deva: Bădescu, Dumbrăvean, Doboș, Sulea, Avramovici, Vasilescu, Bloj, Plută, Stelea, Toiu și Branea. Rezerve: Jianu, Popescu, Stan, Tod, Marinca, Săulescu, Cuibari, Boldor și Kelemen.
În etapa a III-a a play-off-ului de promovare, CSM Reșița va juca pe 16 aprilie, de la ora 17:00, în deplasare, cu AFC Voința Lupac.
JCS-Ștefan Moraru