REȘIȚA – Echipa de handbal a Reșiței a renunțat deja la trei dintre cei mai experimentați jucători. Este vorba despre portarul Shota Tevzadze (39 de ani), interul Claudiu Dediu (37 de ani) și pivotul Andrei Santeiu (31 de ani)! De asemenea, nu va mai face parte din lotul Reșiței în sezonul viitor Alexandru Laslo!
„Vă mulțumim frumos pentru anul petrecut împreună și vă urăm mult succes în inițiativele voastre viitoare!”, se arată pe pagina de Facebook a clubului reșițean.
Managerul Cristi Pătru, cel care se ocupă de club, a declarat că se poartă negocieri cu jucători de lot național, pe posturile de inter stânga, inter dreapta, pivot, centru și portar. „Shota Tevzadze a încheiat cariera de sportiv, va lucra pentru Federația de Handbal a Georgiei. Cu jucătorii noi pe care vrem să-i transferăm, e vorba de 4-5 jucători noi pe care vrem să-i aducem la echipă, suntem în faza finală a negocierilor, 22-24 de ani, cam pe acolo ne învârtim. Noi acum suntem într-o minivacanță, ne-am propus să începem pregătirile undeva în prima săptămână din iulie, în funcție și de cum va începe campionatul. Sunt sigur că viitorul campionat, dacă toată lumea va avea liniște din punct de financiar, va fi mult mai tare și prin prisma faptului că vor cădea patru echipe, nu două”, a declarat Cristi Pătru.
În urma deciziilor Federației Române de Handbal, echipa pregătită de Bojan Butulija va evolua și în sezonul viitor în Liga Zimbrilor.
JCS-Ștefan Moraru