Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 6 octombrie, cu scorul de 36-31 (16-15), în fața echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, într-un joc din etapa a III-a a Diviziei A, Seria C. În partida desfășurată în Sala Polivalentă, reșițenii au obținut a doua victorie consecutivă și prima de acasă din acest campionat. Remarcații meciului au fost Raul Heimbach și Eduard Belchite, ambii reușind să înscrie câte șapte goluri.

„Știam ce ne așteaptă în meciul cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Cum am mai spus, am fost la Sânnicolau Mare când au jucat cu ei și știam cum evoluează echipa din Târgiu Jiu. Bineînțeles că adversarii noștri de la acest joc n-au mai fost în aceeași formulă ca în acel meci pentru că au apărut în echipă vreo trei jucători cu experiență, dar până la urmă ne-am făcut treaba și am reușit să câștigăm. Am urmărit ca în acest meci să joc cu mai mulți juniori pentru a căpăta și ei încredere. Urmează pentru noi două meciuri dificile, cel cu Craiova din campionat și cel cu Turda din Cupa României. La cel din campionat cu CS Universitatea Craiova ne dorim victoria, iar legat de cel din Cupă, ne dorim să scoatem cât mai multe lucruri pozitive. Ne dorim să avem susținere mai multă, să dăm dovadă de caracter și să demonstrăm că merităm să promovăm în Liga Națională”, a declarat Ilie Vaidasigan, antrenorul-jucător al echipei de handbal.

CSM Reșița: Vuita Bobar, Denis Bărbuș (2), Deniss Kirsch (5), Dan Radoslavevici (2), Marius Negru (2), Antonio Gîrban (2), Sebanstian Pîrvan, Paul Simulescu, Alex Boriceanu, Denis Dumuta, Raul Heimbach (7), Alexandru Vulpe (4), Răzvan Daia (1), Eric Bărbuș (4), Eduard Belchite (7) și Ilie Vaidasigan.

Următorul joc al handbaliștilor reșițeni va fi joi, 11 octombrie, când vor întâlni CS Universitatea Craiova pe teren propriu. Meciul din Cupa României cu Potaissa Turda va fi duminică, 14 octombrie, de la ora 17, în Sala Polivalentă din Reșița.