CSM Reșița, parcurs perfect în Liga 3 - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a obținut sâmbătă, 16 octombrie, o nouă victorie în campionat, scor 5-2, în deplasare, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești. Elevii lui Alexa au un parcurs perfect în Seria a VII-a a Ligii 3, cu opt victorii din tot atâtea jocuri!

Rosso-nerii au înscris prin Ndiaye Mediop (minutele 34 și 37), Gakou Aboubacar (minutul 41), Marian Drăghiceanu (minutul 82) și Amir Jorza (minutul 90+1), iar de cealaltă parte au marcat fostul jucător al Reșiței, Dragoș Săulescu (minutul 30) și Ionuț Gîlcescu (minutul 43). Chiar dacă CSM-ul a reușit să înscrie de cinci ori, antrenorul Dan Alexa este în continuare nemulțumit de faptul că jucătorii săi ratează nepermis de mult.

Urmează pentru Reșița derby-ul acestei serii, cu Pandurii Târgu Jiu, formația de pe locul secund. Reșița are în cont 24 de puncte, fiind urmată de Pandurii Târgu Jiu și CSM Deva, ambele cu câte 18 puncte. Ca și o noutate în lotul reșițenilor, a revenit pe bancă experimentatul Cristea, care s-a accidentat înainte de startul campionatului. De asemenea, Velcotă s-a accidentat la acest meci, dar Alexa speră să nu fie ceva grav.

„Un joc pe care puteam să-l închidem mai repede, dar iarăşi am ratat situaţii. Am întâlnit Gilortul Cărbuneşti, o echipă cu jucători care pot face diferenţa, o formaţie care este peste locul pe care îl ocupă în clasament. În continuare ratăm nepermis de mult, am primit şi două goluri care, cred eu, puteau fi foarte uşor evitate. Dar, una peste alta, este a opta victorie, echipa a arătat mult mai bine decât cu Lupacul. Pe lângă cele cinci goluri, cred că am mai ratat încă cinci ocazii mari, imense chiar. Este un parcurs bun, dar trebuie să rămânem modeşti, pentru că a trecut abia un sfert din actualul campionat. Ne aşteaptă derby-ul cu Pandurii, care este, din punctul meu de vedere, principala noastră contracandidată la locul I. Trebuie să tratăm jocul foarte serios. Îmi pare rău pentru accidentarea lui Velcotă, sper să nu fie ceva grav, deoarece este un jucător important pentru noi”, a declarat antrenorul Dan Alexa.

CSM Reșița: Sebastian Micu, Sergiu Rimovecz, Cătălin Ion, Ștefan Bărboianu, Ionuţ Cioinac, Valentin Munteanu, Sebastian Velcotă, Amir Jorza, Ion Vasluian, Ndiaye Mediop, Gakou Aboubacar. Rezerve: Zimmermann, Ciubotaru, Sima, Fota, Breșneni, Matiș, Iana, Drăghiceanu, Cristea.

Târgu Cărbunești: Voinea, Cuțitoiu, Dolcescu, Gheorghe, Miroiu, Avramescu, Oprișa, Săulescu, Dănăricu, Almăjanu și Gîlcescu.

În partida următoare, rosso-nerii vor juca sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, acasă, cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

JCS-Ștefan Moraru