REȘIȚA – Formația reșițeană a pierdut joi, 4 aprilie, 35-40 (12-17), cu CSM Odorheiu Secuiesc, în etapa a X-a a play-off-ului Diviziei A! Și după această etapă oaspeții și-au păstrat invincibilitatea în play-off, iar antrenorul Marius Bahan a recunoscut la final de meci superioritatea echipei din Odorheiu Secuiesc!
„Obiectivul nostru a fost în primul rând să facem un joc bun. Până la urmă am jucat cu liderul, cu Odorheiu Secuiesc, care se află pe primul loc. Ei nu au suferit nicio înfrângere până în acest moment și au de departe cel mai bun, cel mai experimentat lot. Le urez baftă pe mai departe. Noi muncim, luăm meci cu meci, încercăm să eliminăm acele greșeli de prindere-pasare și ratările de unu la unu. În prima repriză am avut vreo șase sau șapte ratări și, bineînțeles, la un meci cu o echipă așa puternică acestea pot face diferența. Mă bucur că din nou n-am cedat, am fost conduși și cu nouă goluri, iar meciul s-a terminat până la urmă cu o diferență de cinci goluri. De asemenea, contează să ai o constanță în poartă. Din păcate, am luat 40 de goluri, foarte multe, din punctul meu de vedere. Dar, până la urmă, ăștia suntem. Muncim și încercăm să jucăm cât mai bine. Urmează o deplasare la Oradea, vom juca acolo joi, în 18 aprilie. Noi i-am învins aici, la Reșița, pe cei din Oradea, am câștigat acel meci o diferență destul de lejeră, ca să spun așa. Va fi desigur o altă abordare din partea lor, pentru că își doresc să-și ia revanșa. Dar mergem cu încredere acolo și încercăm să aducem puncte. Iar după jocul cu Oradea avem din nou meci acasă, de această dată cu CSM Făgăraș.”, a declarat Marius Bahan, antrenorul-jucător de la echipa de handbal.
CSM Reșița: Răzvan Mușet, Ionuț Tănasă, Bogdan Tomescu, Gabriel Constantinescu (1), Marius Bahan (2), Snezan Radosavlevici (1), Raul Heimbach (10), Marian Negru (8), Oleksandr Starchenko (4), Andrei Bondoc (2), Lucian Ignat (3), Rareş Scurt, Antonio Gîrban (4), Denis Barbu. Antrenor Cristian Ionescu.
JCS-Ștefan Moraru