REȘIȚA – CSM Reșița întâlnește astăzi, de la ora 11, acasă, pe Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa a V-a a play-out-ului Ligii 2! Acest meci va fi și ultimul din acest sezon pentru formația din Valea Domanului în fața propriilor suporteri!
„Vom aborda jocul ca pe unul foarte important, deoarece vom întâlni o echipă care nu de mult s-a bătut pentru play-off și care cred că pe nedrept nu a reușit calificarea. Apreciez Ceahlăul, am jucat cu această echipă și în cantonamentul din Antalya și am văzut ca este o formație competitivă și solidă. Vom încerca să facem tot ceea ce va depinde de noi să câștigăm această partidă, mai ales că va fi ultima din acest sezon pe teren propriu. În ceea ce privește primul 11, în funcție de cum s-au antrenat în această săptămână, voi vedea pe cine mă voi baza. Pentru mine toți jucătorii sunt importanți, iar cei care intră pe parcurs sunt de multe ori mai importanți, deoarece pot schimba soarta unei partide. Așa s-a întâmplat și la meciul cu FC Argeș. Atunci când vom trage linie, fiecare va avea jucate minutele necesare pentru a demonstra că merită să fie în componența lotului pentru următorul sezon. În principiu, la meciul cu Ceahlăul, voi păstra pionii principali, pe cei care și-au câștigat dreptul de a juca, plus ceilalți care vor avea minute în mod egal.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
CSM Reșița este lider în play-out-ul Grupei A, cu 34 de puncte, la egalitate cu Ceahlăul. FC Argeș și Metaloglobus sunt următoarele cu câte 30 de puncte fiecare. Dumbrăvița este pe 5 cu 26, Dejul este pe 6 cu 20, iar codașa este CSM Alexandria cu 13 puncte.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea