REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 28 octombrie, scor 1-4, cu AFC Chindia Târgoviște, în etapa XI-a a Ligii 2!
Robert Moldoveanu a deschis scorul din penalty pentru Chindia în minutul 25, iar antrenorul Flavius Stoican a primit cartonaș galben pentru că a contestat decizia arbitrului, fiind ulterior eliminat. În minutul 46, același Robert Moldoveanu a dribat doi fotbaliști ai Reșiței și a majorat avantajul Chindiei. Victor Bogaciuc a făcut 3-0 în minutul 77 după un șut din interiorul careului, iar trei minute mai târziu Marian Drăghiceanu a redus din diferență. Al patrulea gol al gazdelor a fost marcat în minutul 81 tot de Victor Bogaciuc, care a reușit și el „dubla”.
„Am trăit meciul destul de intens și cred că a fost un meci destul de disputat. Până la un moment dat nu se știa care va fi echipa câștigătoare, deoarece ambele echipe au avut ocazii de a înscrie. Chiar dacă la acest meci a luat patru goluri, consider că portarul nostru și-a făcut bine treaba și nu am ce să-i reproșez. Căpățână este un jucător tânăr în care eu cred foarte mult. A avut câteva intervenții bune la scorul de 0-0. De asemenea, și portarul advers a avut câteva intervenții, îmi aduc aminte aici șutul lui Isac. Deci, a fost un meci pe muchie de cuțit până la un moment dat. A venit acea fază în care arbitrul a zis că a fost penalty și s-a făcut 1-0. Am început repriza a doua cu gândul să revenim în joc, dar a venit golul de 2-0 și practic am fost într-o situație destul de delicată. Cu toate acestea, am avut oportunități de a marca, am încercat, dar am fost prinși pe contraatac. Una peste alta, consider că a fost o victorie meritată a Chindiei și vreau să o felicit. Legat de evoluția noastră pot spune că am avut momente bune, dar nu am fructificat anumite situații. Iarăși am luat gol din fază fixă, am fost neatenți. Pe atacurile noastre poziționale am pierdut mingea, iar Chindia a plecat pe contraatac. Din păcate, echilibrul s-a rupt în prima repriză, atunci când arbitrul a zis el că este penalty și apoi m-a și eliminat. Dacă așa a vrut el, să dea penalty, asta e! Plus că a mai avut și acele gesturi de parcă era dictator. Mi s-a părut cam mult să dai penalty pentru că adie vântul și că pică câte un jucător. Mai este și stilul acesta să dai galben, să te enervezi și apoi să dai roșu. Totuși, trebuie să ne salvăm de la retrogradare și să vedem realitatea. Mai avem mult de muncă!”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
O reacție dură la adresa evoluției echipei a avut liderul de galerie, Marcel Gușcă:
„Nu vă mai suport nici eu. M-am certat cu zeci de suporteri încercând să vă iau apărarea. Am reproșat la sute de oameni că nu vin pe stadion să vă încurajeze. Păi pentru ce? Să-i băgați în spitale? 9 puncte pierdute acasă, un punct din deplasare. Scoruri de neprezentare. Bătaie de joc. Bătaie de joc maximă. Încercați să negociați salarii ca jucătorii de Liga 2, dar voi jucați sub Liga 3. Până când vă bateți joc de toată lumea? Ne duceți iar în Liga 3? Nu zău?! Sper să fiți sancționați financiar. Sper să fiți arși rău la buzunar. Așa chiar nu se mai poate. Nu mai putem răbda! Aveți condiții foarte bune, aveți ce vreți, dar vă bateți joc de toată lumea. Ajunge!”
De remarcat este faptul că Guardia Ultra a susținut până în acest moment echipa în mod necondiționat, fie acasă, fie în deplasare.
CSM Reșița: Ct. Căpățână, Ardei, Andr. Răuță, Rimovecz (cpt.), Cega, D. Fărăgău, D. Isac, Al. Sabău, Drăghiceanu, Lascu și Mediop Ndiaye. Rezerve: I. Rus, Fota, Fr. Cristea, I. Popescu, Dolghi, Al. Negru, Domil, Andr. Burlacu și Chera. Antrenor: Flavius Stoican.
Chindia: Răilean, I. Albu, Fl. Plămadă, Marc, Ad. Ioniță, Andr. Șerban, Bogaciuc, Prejmerean (cpt.), Golofca, Rz. Tache și Rob. Moldoveanu Rezerve: Ius. Popescu, L. Manolache, C. Dinu, Rutjens, Oct. Ursu, Fedele, Alb. Călin, Zivkovic și Romeo. Antrenor: Vasile Miriuță.
Formația antrenată de Stoican se găsește în acest moment pe locul 16, cu doar 10 puncte. În etapa următoare, Reșița va întâlni pe 4 noiembrie, acasă, FC Metaloglobus București.
JCS-Ștefan Moraru