REȘIȚA – Din cauza incidentelor de la partida cu SCM Politehnica Timișoara de la sfârșitul anului 2022, Federația Română de Handbal a hotărât ca CSM Reșița să dispute primele două meciuri de pe teren propriu cu porțile închise!
„Din păcate, în primele două meciuri de acasă vom juca fără spectatori. Nu vreau să contest cu absolut nimic decizia Federației. Aceasta este decizia lor. Au stabilit într-o ședință, vizavi de ce s-a întâmplat la meciul cu SCM Timișoara. Au fost niște incidente care au plecat din tribună, de la niște părinți care nu se aflau în locul potrivit și de acolo a început acel scandal care a ajuns și în teren. Din nefericire, Raul Heimbach a fost sancționat și cu amendă, la fel și jucătorul de la Timișoara. Mai multe despre acest incident nu pot să vă spun, decât că avem două meciuri acasă fără spectatori, în 5 februarie cu Medgidia şi în 19 februarie contra celor de la Politehnica Iaşi. Îmi pare rău, spectatorii au fost mereu în număr mare și ne împingeau de la spate. Va fi dificil. O să încercăm să dăm totul în aceste două meciuri, să câștigăm. Suntem convinși că ne susțineți de acasă. Să vedem dacă va fi totuși transmis, măcar să ne vadă oamenii pe rețelele de socializare. Raul Heimbach a primit o amendă de 500 de lei, fiindcă nu e recidivist. La recidivişti se dau amenzi mai mari. Mai vreau să punctez faptul că joi mergem la Timișoara, avem acolo, de la 16:30, un meci amical cu echipa timişoreană de primă ligă. Facem un meci de pregătire cu formaţia pregătită de fostul nostru coleg, Mişa Rohozneanu, după care săptămâna viitoare vor veni ei aici, în sala de la Reșița, pentru al doilea joc de verificare. Bineînțeles că lumea poate participa. E un meci amical, spectatorii pot veni. Doar că la primele două meciuri oficiale publicul nu va avea acces”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru