REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de vineri, 17 iulie, împotriva echipei Șoimii Lipova (Liga 3). Acest amical, primul din această vară pentru elevii lui Alex Pelici, s-a jucat pe stadionul Gloria!
Pentru rosso-neri a înscris din lovitură liberă Cristian Danci în minutul 50, iar spre finalul jocului oaspeții au egalat prin Dragoș Grigore, un tânăr jucător născut în anul 2001, care este un produs al clubului din județul Arad.
Acest joc a însemnat practic și încheierea primului stagiu de pregătire pentru rosso-neri, iar staff-ul tehnic le-a oferit jucătorilor câteva zile libere.
„Sunt mulțumit deoarece cei de la Lipova au venit să joace cu noi acest amical. Au făcut și ei testele înaintea jocului și acesta este motivul pentru care am reușit să jucăm. În aceste momente este o problemă cu jocurile amicale, pentru că sunt echipe care nu fac testele pentru coronavirus. De aceea este foarte greu să ne găsim adversar. Am întâlnit o echipă bună, o echipă care probabil se va bate pentru promovare. Noi tocmai ce am încheiat primul cantonament și nu aveam cum să avem o prospețime deosebită. În mare parte jucătorii au înțeles ce le-am cerut și s-au achitat de sarcini. Mă bucur că nu s-a accidentat nimeni în urma acestui amical. Din păcate, Bruno Vasiu s-a accidentat la un antrenament, a avut un contact mai dur cu Dumitru Ene și va lipsi vreo două săptămâni. În perioada următoare ne vom cristaliza un prim 11. Miercuri vom juca cu Craiova lui Eugen Trică și a lui Adrian Mititelu și apoi vom vedea. Săptămâna viitoare, vineri sau sâmbătă ar trebui să jucăm cu Ghiroda, dar nu este sigur că cei de acolo vor face testele. Dacă nu le vor face, va trebui să ne reorientăm și vom vedea dacă cei de la Lipova vor fi de acord să facem returul cu ei. Șoimii Lipova este o echipă bună și un adversar care pune probleme. Am primit în aceste zile și două vesti bune: venirea la club a lui Boboc și prelungirea contractului lui Cobrea. Trebuie să avem răbdare cu juniorii, la acest capitol suferim și trebuie neapărat să găsim un jucător născut în anul 2002 cu care să putem începe oricare joc. Am rulat tot lotul la acest amical, este normal acest lucru pentru că nu ne interesează rezultatul. Important este ca jucătorii să înțeleagă ceea ce le transmitem și apoi să crească din punct de vedere al prospețimii fizice și din punct de vedere al reușitelor tehnice. Acest lucru vine odată cu trecerea stării de oboseală”, a declarat Alex Pelici, antrenorul echipei CSM Reșița.
Tehnicianul Flavius Sabău de la Șoimii Lipova a spus: „A fost o partidă destul de bună, cu un ritm destul de bun pentru această perioadă. Din punct de vedere tactic am urmărit foarte mult faza defensivă și cred că ne-am achitat de sarcini destul de bine. Drept dovadă adversarul nostru nu și-a creat prea multe situații și am primit doar acel gol din lovitură liberă. Obiectivul pentru acest joc consider că ni l-am îndeplinit și din punct de vedere tactic, și din punct de vedere fizic. Pregătirea noi am început-o în data de 6 iulie și vom aborda viitoarea ediție din campionatul Ligii 3 cu gândul să ne clasăm pe unul din primele cinci locuri. Evident că ne dorim să fim cât mai sus, sperăm să fie locul I. Cel mai probabil, bugetul clubului pentru sezonul viitor va fi pentru unul din primele cinci locuri”.
CSM Reșița a început prima repriză cu: Zimmermann, Acka, Dumitraș, Dudea, Vădrariu, Chera, Țegle, Breșneni, Ene, Astafei și Buș. Pe parcursul jocului au intrat în teren și ceilalți jucători din lotul rosso-nerilor.
Următorul amical al Reșiței va fi miercuri, 22 iulie, cu FC Universitatea Craiova 1948, meci care se va juca pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin.
JCS-Ștefan Moraru