REȘIȚA – Cele două formații s-au întâlnit, miercuri, 10 iulie, într-un joc de pregătire, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, unde formația olteană s-a impus cu 2-0 în fața Reșiței! Pentru FCU Craiova 1948 au înscris Vlad Pop în minutul 42 și Jibril Ibrahim în finalul meciului!
„Vreau să felicit jucătorii pentru că au suportat aceste temperaturi. Chiar a fost destul de dificil. Am fost inspirat să-i rotesc câte 30 de minute, pentru că într-adevăr a fost o căldură infernală. Ca joc, au fost și momente bune, şi momente unde mai avem de lucrat, unde suntem deficitari, dar atunci când începe campionatul vreau să fim 100% conectați, focusați, ca să avem o evoluție mai bună decât anul trecut. Mă bucur că n-am avut jucători accidentați. De asemenea, mă bucur că avem doi jucători din pepiniera proprie, născuţi 2009 şi 2008, care și-au făcut debutul în echipa noastră. Una peste alta, un amical reușit. Nu ne-a interesat foarte tare rezultatul, dar important este să vedem că mai facem și greșeli, ca să putem să le corectăm. Avem un jucător nou, David Dincă, un portar originar chiar din Severin. A mai venit și mijlocaşul Robert Jerdea. Sunt doi jucători tineri, doi jucători de perspectivă, dar totul depinde doar de ei. Ei sunt sub contract cu noi. Acum tot focusul lor trebuie să fie doar pe muncă, pe realizări, atunci când le ofer ocazia să evolueze, indiferent că sunt meciuri amicale. Mai avem un test cu echipa din Bozovici, apoi ne pregătim de cantonamentul din Slovenia, care se va desfăşura în perioada 15-26 iulie. Sunt 11 zile în care vom avea şi meciuri amicale. Patru meciuri au fost deja perfectate. Vom întâlni două echipe din Arabia Saudită, o echipă din Bosnia şi una din Emiratele Arabe Unite. Una dintre adversare este echipa antrenată de Cosmin Contra. Aş vrea să ne apropiem de ei ca joc, pentru că îmi place să câştig contra unor echipe cu fotbalişti mai buni ca noi, cel puţin pe hârtie.”, a spus antrenorul Flavius Stoican.
CSM Reșița: Dincă, Erico da Silva, Elton da Silva, Rimovecz, Lascu, Dudea (cpt.), Cioiu, Fota, Haită, Angelov, Burlacu. Au mai jucat: Căpățână, Bocșan, Dolghi, Isac, Chera, Tucaliuc Fărăgău, Jerdea. Antrenor: Flavius Stoican.
Următorul amical programat pentru Reșița este astăzi, de la ora 18, cu Nera Bozovici, pe stadionul Gloria.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: editie.ro