Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut duminică, 6 septembrie, scor 0-4, partida de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, din etapa a II-a a Ligii 2!

După 35 de minute în care a avut ocaziile mai mari, echipa antrenată de Alexandru Pelici a primit gol, în urma unei gafe comise de Alberto Cobrea. După o centrare din partea stângă a atacului petrolist, Serge Ekollo a reluat cu capul pe centrul porții, iar portarul Reșiței a scăpat mingea în propria poartă. La doar cinci minute de la deschiderea scorului, Mario Bratu l-a driblat în suprafața de pedeapsă pe Andrei Dumitraș și a marcat cu un șut la colțul scurt. Repriza secundă a început cu șanse pentru CSM Reșița, însă tot Petrolul a fost echipa care a punctat pe tabela de marcaj. Mai întâi Armando Vajushi (min. 51) și apoi Pol Roige (min. 52) l-au învins pe Alberto Cobrea pentru 4-0. CSM Reșița a trecut cel mai aproape de gol în minutul 74, când Raul Avram a apărat lovitura de la 11 metri executată slab de Victoraș Astafei.

Petrolul a obținut, astfel, prima victorie din noul sezon al Ligii 2, echipa lui Viorel Moldovan fiind învinsă, 1-2, de Farul în prima etapă. De partea cealaltă, pentru CSM Reșița a fost primul meci din această ediție de campionat.

Chiar dacă jocul s-a disputat cu tribunele închise, suporterii din Reșița au găsit o modalitate să-și urmărească favoriții în noul sezon. Fanii au urcat pe un deal ce se află lângă arenă și, în startul meciului, au aprins și mai multe torțe.

„Am început jocul bine, în primele cinci minute am avut una sau două situații clare de-a marca, dar din păcate nu le-am fructificat. Petrolul a pus stăpânire pe joc, am primit goluri pe greșeli elementare, chiar de neacceptat la acest nivel. Este o înfrângere rușinoasă și ne cerem scuze celor care au venit la acest meci și ne-au susținut de pe deal, dar și celor care ne-au privit din fața televizorului. Trebuie să mergem înainte, vom încerca la Bacău să câștigăm și să recuperăm punctele pierdute. Este primul meci, mai avem lucruri de pus la punct și trebuie să jucăm cu o mai multă determinare”, a declarat Alexandru Pelici, antrenorul CSM Reșița.

Jucătorul Cristian Danci de la Reșița a spus la final: „Nu este debutul pe care ni-l doream, am așteptat mult să înceapă campionatul, voiam să începem bine, însă am început cu stângul. Așa este la fotbal, noi putem repara la meciul următor ceea ce am stricat la acest meci. Am început bine partida, am ratat câteva ocazii, iar ei la prima șansă au înscris. Aici cred că s-a făcut diferența. Am căzut un pic după primul gol, iar pe fondul greșelilor personale, am primit și golul al doilea. După aceea ne-a fost greu să revenim, chiar dacă la pauză vorbisem să intrăm bine. Din păcate, am luat golul al treilea foarte repede și a venit imediat și al patrulea. Nu pot să spun că ne-au surprins cei de la Petrolul, știam că joacă foarte bine pe contraatac, dar n-am putut să-i oprim”.

„Am suferit o înfrângere injustă în prima etapă, încă nu am digerat-o, ca să spun aşa, dar acel meci cu Farul este deja istorie, important pentru noi a fost că acum am reușit să câştigăm şi am făcut-o de o manieră categorică. Cam asta este echipa şi jocul pe care mi-l doresc. Sunt convins că vom prinde încredere, uşor uşor vom regla lucrurile şi din punct de vedere tehnico-tactic. Mă refer la relaţiile de joc, la omogenitatea echipei, pentru că avem foarte mulţi jucători noi. Important era să câştigăm şi să luăm trei puncte la Reșița, ca să putem construi pe o bază bună din punct de vedere mental. Mă bucur pentru băieţi, au reacţionat excelent, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu ne entuziasmăm prea tare, chiar dacă am practicat un joc consistent. Drumul este lung, trebuie să rămânem echilibraţi şi să strângem puncte pentru a accede în play-off”, a declarat Viorel Moldovan, antrenorul echipei Petrolul Ploiești.

CSM Reșița: Alberto Cobrea, Caius Lungu, Alin Dudea, Andrei Dumitraș, Adrian Ilie, Cristian Danci, Laurențiu Breșneni (cpt.), Vlad Chera, Victoraș Astafei, Laurențiu Buș și Dumitru Ene. Rezerve: Zimmermann, Szijj, Boboc, Matulevicius, Vasiu, Vădrariu, Bagherea, Rașoveanu și Dat.

Petrolul: Raul Avram, Bryan Mendoza, Bart Meijers, Antoniu Manolache, Valentin Țicu, Lax Nir, Armando Vajushi, Serge Ekollo, Mario Bratu, Pol Roige (cpt.) și Valentin Balint. Antrenor: Viorel Moldovan.

Etapa viitoare, Petrolul Ploiești va primi vizita celor de la Ripensia Timișoara, în timp ce Reșița va merge la Bacău, pentru meciul cu Aerostar.

JCS-Ștefan Moraru