Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Surpriză și nu prea, azi în Valea Domanului, dacă ținem cont de începutul perfect al Reșiței în Liga 3 și evoluția foarte slabă a studenților timișoreni în primele etape din Liga 2! A fost 2-0 pentru CSM Reșița, scor stabilit încă de la pauză!

Elevii lui Cheregi au început perfect partida și au deschis scorul în minutul 4 prin Ardei, în urma unui corner. Rosso-nerii și-au majorat avantajul spre finalul primei reprize prin Fota, cu un șut din afara careului mare. Timișorenii nu au prea amenințat poarta lui Zimmermann, singura ocazie a acestora fiind o bară transversală în repriza a doua.

„A fost o victorie mare, muncită și meritată. Știam că ne va aștepta un meci dificil, dar așa cum îmi place să spun de nenumărate ori, principalii artizani ai acestei victorii sunt acești minunați jucători de care sunt foarte mulțumit. Am deschis scorul foarte repede, după o fază foarte bine lucrată la antrenamente. Știam că cei de la Poli au probleme pe bara a doua. A mai fost un moment de echilibru între minutul 50 și 60, în care schimbările lor făcute la pauză au adus un plus în jocul Timișoarei. Am schimbat puțin sistemul de joc, ne-am adaptat și cred că am echilibrat foarte bine jocul. Am avut o evoluție foarte bună, împotriva unei echipe de Liga 2. Chiar dacă Poli nu are în acest moment o liniște necesară pentru a dezvolta jocul de fotbal, pot spune că are în componență jucători cu experiență. Jucătorii noștri tineri s-au comportat foarte bine și aș vrea să-l evidențiez pe Negru. Rimovecz nu mai este un jucător tânăr, este un fotbalist care progresează de la meci la meci, având în vedere evoluția lui de până acum. La fel mă refer și la Ardei. Negru pe zi ce trece se pune tot mai bine la punct cu toate detaliile, iar în momentul în care va sta și mai bine tactic în teren, cred că va avea un randament și mai bun. Este dornic să joace, este tânăr și încă face abuz de efort. În acest moment mă gândesc la meciul de sâmbătă, deoarece ne așteaptă un meci foarte greu. Dacă nu vom trata viitorul joc cu maximă seriozitate, tot ceea ce am făcut putem șterge cu buretele. Ne așteaptă un meci greu, împotriva unei echipe tinere, plină de elan. În mod sigur ne va pune mari probleme. Referitor la un adversar în următoarea fază a Cupei, aș dori să precizez faptul că-mi doresc pentru acești minunați spectatori un adversar de Liga 1. Avem un public deosebit și îl simțim prezența la meciuri și chiar merită să vadă un spectacol. Pentru proiectul nou de la CSM Reșița cred că este binevenit un adversar de Liga 1”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.

CSM Reșița: Cristian Zimmermann, Bogdan Szijj, Cornel Ardei, Sergiu Rimovecz, Nicușor Fota, Ionuț Popescu, Laurențiu Breșneni, Cristian Curescu, Marian Drăghiceanu, Alexandru Negru și Aboubacar Gakou. Rezerve: Vlad Chera, Cătălin Căpățână, Ștefan Bărboianu, Sebastian Velcotă, Laurențiu Bălă, Ludovic Erhard, Cristian Domil, Alexandru Avramovici și Petre Robert.

În etapa a IV-a a Ligii 3, Reșița va juca sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 17, acasă, cu ACS Progresul Pecica.

JCS-Ștefan Moraru