CARANSEBEȘ – Voleibalistele antrenate de prof. Laura Andrei au trecut vineri, 7 martie, cu 3-0 de CS Mara Volei Baia Mare și încep urcușul către prima ligă!
N-a fost un meci chiar reușit pentru caransebeșence în compania unei echipe alcătuite în cea mai mare parte din junioare, fapt recunoscut și de antrenoarea CSM-ului. Laura Andrei le-a dat însă posibilitatea să joace și unora dintre elevele sale care nu sunt, de obicei, titulare. Pe seturi a fost 25-16, 25-15, 25-17, într-o oră și aproape 20 de minute. „Nu mi-a plăcut foarte mult jocul, vă spun sincer, am jucat cu o echipă nu la fel de valoroasă ca noi și n-am pornit chiar toate motoarele, după cum s-a și văzut, dar importantă e victoria, 3-0 și trei puncte. E adevărat că am și încercat să mai bag câteva dintre fete care în mod normal nu sunt titulare, măcar la un meci ca acesta să capete experiență. Mai ales la extreme, avem multe pe post și trebuia să le dau șansa să joace.”, a spus la finalul jocului antrenoarea Caransebeșului.
Sâmbăta viitoare începe faza a II-a a Diviziei A2 Vest, unul dintre jocuri fiind locul 2, adică CSM Caransebeș, cu locul 7, CSM Timișoara sau adversara de vineri, CS Mara Volei Baia Mare. „Începe play-off-ul, vom juca cel mai bun din trei meciuri, noi am terminat pe 2 și vom juca cu locul 7, nu se știe încă cine, CSM Timișoara sau echipa de azi, Mara Baia Mare. Primul meci va fi sâmbăta viitoare, tot aici, în sală. Noi am vrea să atragem turneul de promovare la Caransebeș, deoarece au trecut vreo 40 de ani de când am fost la fete în prima ligă, eu eram junioară atunci, și poate reedităm performanța. Știu că în Sala Polivalentă s-au început lucrările de renovare la parchet, vestiare, grupuri sanitare.”, a încheiat profesoara Laura Andrei.
JCS-R.M.