CARANSEBEȘ – La primul meci oficial de la înființare, echipa antrenată de Gheorghe Manu n-a avut probleme pe terenul din Balta Sărată și se anunță principala favorită la promovarea în Liga a IV-a!
Caransebeșenii, cu mulți jucători de la desființatele Slatina Timiș și Lupac, dar și cu tineri formați la CSȘ Caransebeș, n-au avut probleme la debut, partida desfășurată pe o căldură sufocantă în fața a 100 de spectatori fiind doar un galop de sănătate pentru elevii lui Manu. La pauză era deja 3-0, după reușitele lui Marian Musteța, Robert Covăsală și Darian Dumbravă (cel mai frumos gol al meciului). În partea a doua jocul a avut aceleași coordonate, elevii lui Manu înscriind alte patru goluri prin același Marian Musteța (dublă), Florin Todor și Robert Tamaș. 7-0 scor final, iar Caransebeșul pare că nu va avea niciun fel de problemă în Liga a V-a.
„Mulțumesc celor care au venit azi să ne vadă, pot spune că e începutul pe care mi l-am dorit, 7-0 și multe alte ocazii. O să creștem de la meci la meci, o să vedeți mai multe relații de joc, astăzi băieții au făcuit ce le-am cerut și e ok. Noi intrăm să câștigăm fiecare meci, acesta e obiectivul nostru și sper să nu avem probleme. Vom juca și în deplasări care ne vor pune probleme din cauza terenurilor, dar asta e Liga a V-a. Noi ne propunem să creștem copiii care vin lângă cei experimentați. Etapa viitoare, la Cărbunari, mergem doar la victorie.“, ne-a declarat la final antrenorul Gheorghe Manu.
CSM Caransebeș: Dalea, Avram, Ovidiu Bălan, Isac, Marius Musteța, Dumbravă, Ivănici, Covăsală, Todor, Marian Musteța și Negrei. Rezerve: Iacov, Tamaș, Bona, Longa și Dragomir. Șoimii Gherteniș: Balaci, Niță, Albai, Vlad, Munteanu, Varga, Curescu, Gaita, Dragoș, Truță, Dangea. Rezerve: Ștefan, Coman, Schmidt, Stan, Borkovics și Ielinec.
În celelalte partide din prima etapă a Ligii a V-a s-au înregistrat rezultatele: Voința Răcășdia-Viitorul Cărbunari 6-0; Minerul Sasca Montană-CSC Dalboșeț 2-4; CSC Ciclova Română-Starigrad Karașevo 1-2 și Steaua Prigor-Viitorul Vărădia 1-8.
JCS-R.M.