REȘIȚA – Echipa masculină de handbal CS Caraș-Severin va întâlni sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 12.30, pe Dinamo București, în deplasare, în etapa a XIV-a a Ligii Naționale.
Formația cărășeană susține așadar primul meci oficial din 2014, în compania unei echipe pe care era la un pas de a o învinge în tur, la Sala Polivalentă din Reșița. A fost un rezultat de egalitate, 30-30 pe 26 septembrie 2013, în urma unui meci în care cărășenii nu au putut miza pe piese grele precum Petrea, Rohozneanu, Cuciula și Pârvan.
Nici pentru partea a doua a campionatului situația nu este îmbucurătoare la CS Caraș-Severin. În pauza de iarnă, gruparea cărășeană a rămas fără ambii pivoți, Florin Cuciula a decis să renunțe la activitatea de performanță, iar la ucraineanul Andrei Starikov s-a renunțat, considerându-se că nu face față rigorilor Ligii Naționale. Săptămâna trecută fusese anunțat transferul pivotului sârb Vladislav Veselinov, care a și prins două meciuri bune, în testele cu Dinamo Pancevo, însă surpriza a venit în această săptămână, când oficialii clubului cărășean au realizat că jucătorul nu poate fi transferat și astfel visul de a avea un pivot valid s-a risipit. Noua achiziție, băimăreanul Paul Sas, este o soluție de compromis, în condițiile în care jucătorul vine după o accidentare gravă și o operație care l-a ținut departe de handbal mai bine de un an.
„Urmează meciuri decisive și am sperat mult că în acest retur lotul va fi complet și vom avea posibilitatea de a ne exprima în teren, a spus antrenorul Aihan Omer. Paul Sas este o soluție de moment, el vine după o accidentare, nu-i putem cere prea mult acum. Noi l-am luat în ideea de a-l reface și din campionatul viitor să se integreze în lot. Dar se pare că trebuie aruncat mai devreme în luptă, alături de juniorul Denis Ionescu.”
Partida Dinamo București – CS Caraș-Severin va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 12.30, fiind arbitrată de Octavian Fânață (Arad) și Ștefan Hendrea (Baia Mare). CS Caraș-Severin ocupă locul 10, cu 10 puncte, în timp ce Dinamo se află pe locul 4, cu 26 de puncte.
Carmen Dobre