Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vineri, 1 februarie, ora 18, Universitatea Suceava – CS Caraş-Severin, în Liga Naţională de handbal.Liga Naţională de handbal masculin, ediţia 2012/2013, revine în actualitate, fiindcă sâmbătă, 2 februarie a.c., este programată prima etapă a returului. CS Caraş-Severin va debuta, în partea a doua a campionatului, vineri, 1 februarie a.c., când, de la ora 18, va evolua la Universitatea Suceava, partida urmând să fie transmisă pe DIGISPORT.

Se vor întâlni două formaţii de tradiţie ale handbalului masculin românesc, cu participări internaţionale, cu dispute directe, în Challenge Cup. Astfel, în ciuda faptului că ocupă poziţii la mijlocul clasamentului, se anunţă o confruntare de nivel european. Deci una echilibrată, ambele combatante având şanse să se impună. Cu precizarea că, pentru CS Caraş-Severin un rezultat de egalitate ar fi, în opinia noastră, un punct important în economia clasamentului. Iar unul dintre motive ar fi deplasarea extrem de lungă, cu eventualele peripeţii, datorită condiţiilor atmosferice. Şi, de aici o anumită stare de oboseală pe care o pot acumula jucătorii.

„Cum am mai spus, testele cu sârbii de la Sabac au fost foarte utile, după o perioadă scurtă de pregătire, a precizat antrenorul Aihan Omer. Mă bucură faptul că au jucat toţi băieţii. În ultimele zile ne-am preocupat pentru recuperarea fizică, antrenamente tehnico-tactice, cu menajarea unor jucători uşor accidentaţi, în speranţa că vom putea conta pe ei în meciul de azi. Dar, am avut în vedere şi multe vizionări. Astfel încât la Suceava să practicăm acel joc pe care l-am experimentat în ultima vreme, care să ne aducă victoria. Din păcate, la capitolul incerţi, îi putem trece pe Ciubotariu, Cuciula, Rohozneanu şi Irimescu. Însă eu am convingerea că până la ora meciului ei vor fi apţi“.

Echipa masculină a CS Caraş-Severin a plecat din Reşiţa, joi, 31 ianuarie, la primele ore ale dimineţii, şi a ajuns aseară în municipiul moldav.