Caraş-Severin, Romania

Este binecunoscut cazul celor 170 de confecţionere din Reşiţa care au fost la un punct de a rămâne fără şomaj, conflictul de muncă stingându-se iar ele aşteptându-şi indemnizaţiile de şomaj.

Totuşi, majoritatea celor de acolo au trecut de prima tinereţe şi le va fi extrem de greu să îşi mai găsească un loc de muncă în aceste condiţii.

Mai ales că Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu are în bugetul pe 2010 sumele necesare pentru acordarea de subvenţii patronilor care dau de lucru şomerilor cu vârsta peste 45 de ani sau absolvenţilor.

„Şi în 2009 aceste sume au ajuns destul de târziu, însă anul acesta prefectul judeţului ne-a solicitat o informare cu privire la sumele necesare pentru a interveni la nivelul guvernului în sprijinul nostru“, a spus Caius Isac, director executiv al AJOFM Caraş-Severin.

Conform legii, dacă un patron angajează un şomer care a împlinit vârsta de 45 de ani, ar trebui să primească de la stat o subvenţie de 500 de lei lunar timp de un an de zile, cu obligativitatea de a menţine angajarea timp de doi ani. Pe de altă parte, aceeaşi sumă se acordă şi la încadrarea în muncă a unui absolvent fără studii, ea crescând pentru studii medii la 600 de lei iar pentru studii superioare la 750 de lei. În cazul absolvenţilor, angajatorul este obligat să nu-i concedieze timp de trei ani de zile.

Anca Preda