Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Liderii coaliției de guvernare au reușit, după lungi negocieri, să își împartă prefecții. Astfel, PNL va avea 23 de prefecți, USR-PLUS 14 prefecți, iar UDMR va avea 5 prefecți!

Prefectul de Caraş-Severin, Cristian Gâfu, se numără printre cei 23 de liberali care rămân pe funcţie, având coleg un subprefect de la USR. Chiar dacă la începutul negocierilor coaliţiei de guvernare s-a stabilit că în judeţele unde PNL are preşedinte de Consiliu Judeţean, USR trebuie să aibă prefectul, se pare că rezultatele bune ale liberalilor cărăşeni la alegerile parlamentare au contat în păstrarea prefectului.

„Nicio funcţie nu este veşnică şi asta am spus-o şi acum un an când am depus jurământul de prefect. Mă bucur pentru încrederea acordată încă o dată de conducerea PNL, judeţeană şi naţională, dar şi de Executivul României. Mi-am văzut şi îmi văd de treabă pentru ca lucrurile să funcţioneze normal şi legal în judeţ. Chiar dacă roba de avocat îmi aduce aminte mereu că funcţiile publice sunt trecătoare, mai sunt atâtea lucruri de făcut în Caraş-Severin“, ne-a declarat prefectul judeţului.

JCS-Nina Curiţa