Cristian Dragomir vrea să fie vicepreședinte al Federației Române de Atletism - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Antrenorul emerit Cristian Dragomir a anunțat că va candida la vicepreședinția federației și crede că încă își mai poate aduce aportul la dezvoltarea atletismului românesc!

Vor fi alegeri la Federaţia Română de Atletism în data de 19 mai, voi candida şi eu pentru funcţia de vicepreşedinte. Întotdeauna noi am avut sportivi de înaltă performanţă la Caransebeş, chiar dacă puţină lume ştie acest lucru. Atletismul a fost, şi sper că va rămâne şi în următorii ani sportul numărul 1 aici.  Sportul de înaltă performanță trebuie să se desfăşoare continuu şi cred că încă mai pot să îmi pun mintea şi energia la contribuţie pentru dezvoltarea atletismului în România, atât cât se poate. E greu să ajungem la performanţele dinainte, dar cel puţin să atragem cât mai mulţi copii şi tineri, şi, cine ştie? Poate într-un proiect pe termen mai lung, în 2024, 2028 şi 2032, mă refer la Jocurile Olimpice care se vor desfăşura în acei ani, să ne vedem din nou la vârf”, a declarat antrenorul Cristian Dragomir.

JCS-Ștefan Moraru