REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, a precizat că își asumă desființarea echipei de handbal seniori!
„Am văzut în ultimul timp, și mă așteptam la acest lucru, diferite opinii despre secția de handbal. Ni s-a cerut încă de luna trecută, de către Departamentul Economic al Primăriei Reșița, să facem reduceri peste tot, mai ales în momentul în care toate cheltuielile au crescut. Nu a fost deloc ușor, s-a făcut o analiză, iar echipa din Liga 2 de handbal a fost retrasă, iar hârtia a fost semnată de mine. Am văzut că au apărut conflicte politice. Dacă se retrăgea întreaga secție atunci era nevoie de o hotărâre de consiliu local, iar dacă se retrage doar echipa mare este pe semnătura directorului. Mi s-a cerut să fac reduceri peste tot și așa am considerat în acest moment. Anul trecut au fost destule probleme la echipa mare de handbal, pe care nu am vrut să le spun. Îmi rău că retrag handbalul. Anul trecut s-au cheltuit cu salariile 230 de mii de euro, plus alte cheltuieli: transport, RMN-uri, masă. Le-am dat coordonatorilor bugetul și le-am transmis să se încadreze în el. Nu am negociat eu salariile cu jucătorii de handbal. Bugetul pe întreg sezonul a fost de 270 de mii de euro pentru echipa mare, fără copii și juniori. Echipele de copii și juniori vor rămâne, au fost aduse echipamente pentru ei, pe care le vor primi la începutul școlii. Acest lucru l-am făcut cu taxa părinților și a suplimentat și clubul, deoarece este linia Puma și nu oricare altă firmă. Tot timpul a fost prioritară echipa mare. Au fost momente când au fost comandate lucruri necesare la antrenament pentru juniori și am rămas surprins că acestea n-au mai ajuns la ei, de la antrenorii de acolo. Nu vreau nicio ceartă și este răspunderea mea. Îmi asum în totalitate. Primarul Ioan Popa ne-a spus să răspundem toți cei care coordonăm secții, deoarece suntem manageri. Îmi asum acest lucru și din cauza banilor, anul acesta, nu putem să continuăm în Liga 2 de handbal. Oricând o echipă se poate înscrie în această divizie. În anul următor, dacă vor fi bani, se va înscrie echipa în cazul în care copiii vor fi pregătiți. Îi vom susține atât cât vom putea. Îmi pare rău că s-a ajuns să se politizeze acest lucru, deoarece eu am considerat așa. Să mă înjure pe mine lumea. Știu că susținătorii de la handbal sunt nemulțumiți, la fel cum și eu sunt nemulțumit că anul trecut n-am vândut mai mult de 30 de bilete, iar majoritatea spectatorilor intrau pe gratis la meciuri.”, a declarat Cristi Bobar, directorul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru
1 Comentariu
Cristi fotbalul in liga a-ll-a este 0 barat. Bani de liga l nu o sa aveti vreo data deci decat sa bagi o caruta de bani la fotbal si sa te chinui sa promovezi si urmatorul sezon sa retrogradezi nu merita. D
As fi vrut sa ne spui cati bani s-au bagat la fotbal pentru 0 performante”liga a-ll-a” nu uita. Cu banii bagati in fotbal faceai echipa de champions league la handbal, nu de liga a-ll-a