Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Într-un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara se arată că azi, 22 februarie, în calendarul Bisericii Romano-Catolice este marcată Miercurea Cenuşii, această zi fiind începutul Postului Mare, al timpului de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului – Sfintele Paști!

Miercurea Cenușii este pentru credincioșii romano-catolici zi de post sever și abstinență, introducând Postul Mare ca un timp special de reculegere, împăcare și meditație. În această zi, în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvântare a cenușii, care este apoi presărată pe fruntea credincioșilor, ca semn al pocăinței și întoarcerii de la păcat.

La Reșița, în cadrul Bisericii parohiale „Maria Zăpezii”, miercuri după-amiaza, începând cu ora 17, va fi celebrată o Sfântă Liturghie în limbile română, germană și maghiară, în cadrul căreia va fi sfințită cenușa de către preotul paroh Veniamin Pălie, după care acesta o va presăra pe fruntea credincioșilor prezenți. La Biserica parohială „Preasfânta Treime” din Reșița / Govândari, în Miercurea Cenușii va fi celebrată, de asemenea, o Sfântă Liturghie de către preotul paroh Attila Puskás începând cu ora 17.