Caraş-Severin, Romania

TEREGOVA – Au fost invitați aproximativ 100 de fii ai satului, care sunt plecați peste hotare, în Europa și America și care fac cinste comunei de unde au plecat!

Primăria Teregova, Episcopia Caransebeșului şi deputatul Marius Damian au făcut tot posibilul ca ziua de 25 iulie 2021 să rămână una memorabilă! Fii ai satului s-au întors acasă, acolo unde s-au născut, „la sânul mamei“, cum a citat Înaltpreasfințitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox român al Europei Occidentale și Mitropolitul  Europei Occidentale și Meridionale, care a fost alături de teregoveni în această zi, binecuvântându-i!

Evenimentul a debutat la biserica din sat, apoi slujba a continuat în parcul Primăriei Teregova, la Altarul de vară, unde au fost depuse lângă monumentul dedicat eroilor Moaștele Sfântului Ierarh Iosif de la  Partoș, ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna și ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon! Ceremonia religioasă a fost urmată de cea a înmânării diplomelor de cetățeni de onoare fiilor satului prezenți, dar și Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, care mereu a fost alături de teregoveni. La eveniment au mai fost prezenţi preşedintele PSD Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, senatorul Paul Stănescu, deputatul Natalia Intotero, o serie de alte oficialităţi locale, oaspeţi de seamă.

„Întreaga zi a avut o încărcătură emoțională deosebită pentru toți cei prezenți dar îndeosebi pentru cei întorși acasă după ani și ani! Alături de doamna primar Maria Damian, am încercat să demonstrăm că, prin ambiţie şi strădanie, se poate întâmpla orice lucru frumos. Iar duminică, la Teregova, toţi cei prezenţă, cărora le mulţumim, au trăit un moment unic care i-a unit, ne-a unit!“, ne-a spus deputatul cărăşean Marius Damian.

JCS-L.A.