Cel mai bine e să-l lăsăm în urmă, oricum ne vom aminti de el ani buni de-acum încolo. Cert e că nici măcar oamenii nu ţin minte mare lucru despre cele întâmplate în 2010 (poate cu excepţia renovării Palatului Cultural, a deschiderii magazinului Dedeman la Reşiţa şi a sfinţirii catedralei din Caransebeş). Dar cel mai trist e că nici pentru 2011 nu îşi doresc prea multe. Plictisiţi, blazaţi, resemnaţi, parcă toţi l-au luat în braţe pe acel „nu ştiu“ care a făcut celebru un român pe youtube.
Totuşi, pe lângă ce-mi doresc mie, doresc multe lucruri şi pentru Caraş-Severin. Vreau drumuri fără gropi, iar atunci când se fac recepţiile lucrărilor la anumite tronsoane să le verifice şi preşedintele Consiliului Judeţean. Îmi doresc lucrări de calitate, executate de firme care se respectă şi nu de buticuri ale clientelelor politice. Vreau să fie cât mai mic numărul celor care fac şi dreg în numele lui Frunzăverde şi a altor nume cu rezonanţă, fără ca aceştia să ştie ceva.
Vreau investiţii adevărate şi nu concursuri de tăiat panglici. Vreau consilieri judeţeni care să moţăie mai puţin pe la şedinţe, să ridice probleme şi să promoveze diverse proiecte. La noi, 99,8% din iniţiativele votate de CJ aparţin lui Frunzăverde. Ferească sfântul să intre şi el în criză de idei… Vreau locuri de muncă pentru locuitorii acestui judeţ pentru ca mulţi dintre cei plecaţi să se întoarcă, iar cei de aici să nu plece. Ştiţi ce triste sunt sărbătorile în satele cărăşene? Vezi familii despărţite şi munca a generaţii întregi lăsată în urmă pentru căpşunile din Spania. Copiii sunt tot mai puţini, şcolile la fel, iar bisericile pline de bătrâni. În curând, ne vom pierde şi colindele, pentru că nu va mai avea cine să le cânte. Am în minte ecoul cuvintelor unui bătrân din Valea Almăjului, ai căror copii sunt plecaţi în Italia, şi care îmi spunea: „Mi-e teamă că nu are cine să mă ducă la groapă“.
Vreau să ajungem la stadiul la care nu mai e nevoie de relaţii pentru ca un tânăr absolvent să se poată angaja. Vreau să îi putem aprecia pe cei care realizează ceva, începând cu olimpicii şi finalizând cu cei care au reuşit să facă expoziţii de grafică la Milano.
Vreau ca politica să atingă şi nivelul de diplomaţie şi nu să distrugă oameni sau să lâncezească până într-acolo încât nu se mai poate face diferenţa între formaţiunile politice. Mai ales că în judeţul nostru politica are forme ciudate, uşor observabile, în sensul că ori fiecare formaţiune politică se autodistruge, ori toate au un singur şef. Vreau turism şi strategii prin care să ne promovăm obiectivele, pe care nu mai pot să le văd uitate în nepăsare şi ruină. Îmi doresc astfel de lucruri pentru că există oameni care au puterea să le transforme în realităţi. Nu ştiu dacă şi vor…
Şi, mai ales, aş vrea să văd oameni care mai şi zâmbesc, oameni care au încredere în ei şi pentru care ziua de mâine nu reprezintă doar un foarte posibil coşmar. Vreau prea multe?
Nina Curiţa