Legea spune că toţi demnitarii, magistraţii, unele persoane cu funcţii de conducere, etc, sunt obligate să-şi facă publice declaraţiile de avere şi pe cele de interese.
Aşa cum ar fi şi normal, este necesar şi un organism care să verifice corectitudinea acestora. Adică ANI. Numai că acum, CCR vine şi ne spune cu seninătate că acest lucru este ilegal! Ce ar trebui să înţelegem de aici? Că trebuie să luăm de bune aceste declaraţii, să avem o încredere oarbă în cinstea şi corectitudinea lor?
Şi că tot veni vorba despre corectitudine, umblă zvonul că şapte dintre cei nouă judecători ai CCR s-ar afla în vizorul ANI pentru diverse… „neclarităţi“. Deci, CCR a luat o decizie într-o problemă ce ar putea privi direct pe cei mai mulţi dintre membrii săi. Cine a spus că nu poţi să-ţi judeci propriul proces? Dar nici acesta nu este conflict de interese, nu?
Şi oare se poate ajunge la o situaţie mai ridicolă de atât? Ei bine, da! Chiar luna trecută, în raportul de monitorizare al Comisiei Europene, ANI era lăudată pentru progresele înregistrate. Deci, aceeaşi agenţie care este lăudată de europeni este blamată de judecătorii români. Am ajuns mai nou să dăm şi lecţii de justiţie Uniunii… Dar, de ce să mă mir? Era de aşteptat.
Primul pas cu CNSAS a fost mai greu. Odată stabilit precedentul, restul vine de la sine. Iar dacă ANI devine neconstituţională, asta nu ne dă de înţeles că minciuna şi corupţia devin constituţionale, legale şi organizate?
Mă întrebam mai sus dacă Integritatea se teme de justiţie. Oare n-ar fi mai corect să mă întreb dacă nu cumva justiţia (sau cel puțin o parte a ei) se teme de Integritate?
Nina Curiţa