REȘIȚA – În vârstă de 30 de ani, Cosmin Ionuț Hadade a participat și anul acesta la două categorii la Campionatul Național de Culturism și Fitness, de la Cluj-Napoca, unde a reușit să se claseze pe locul 3. El a obținut medalia de bronz la categoria Men’s Fit Model, iar în categoria Senior Men’s Physique a intrat în finală și a ocupat locul 6!
După această competiție, s-a întors în Reșița mândru de realizările sale și continuă să se dedice atât antrenamentelor personale, cât și celor ale numeroșilor săi elevi și eleve. Cosmin Ionuț Hadade, născut și crescut în Reșița, a început antrenamentele la vârsta de 16 ani, devenind ulterior antrenor de fitness și personal trainer la vârsta de 22 de ani, mai exact în 2016. Continuându-și cariera, a concurat de-a lungul anilor la multiple competiții, urcând pe podium de mai multe ori. Acum, Campionatul a fost organizat în perioada 15-19 mai 2024 la Cluj-Napoca de către Federația Internațională a Culturiștilor (IFBB – International Federation of Bodybuilders), fondată în 1946 de frații canadieni Ben și Joe Weider, fiind cel mai înalt nivel competitiv de culturism din lume.
Cosmin Ionuț Hadade este antrenor personal la sala de culturism SuperFit din Reșița. Sala este lângă Poliție.
JCS-Ștefan Moraru