Din cei 22 de jucători angrenaţi în ediţia din acest an a Top Blitz la şah, doar opt au onorat etapa a XIV-a, de duminică, 11 aprilie a.c., întreceri găzduite, ca de obicei, de sala S.C. AquaCaraş SA.
De această dată, după două „rateuri“, liderul clasamentului general, Mihai Bolintiş, s-a impus cu 6,5 puncte, din 7 posibile, fiind urmat de Doru Nichita, 5 puncte, şi Cornel Bohara, 4 puncte. De remarcat faptul că Bohara câştigă tot mai mult teren. Şi, nu numai că şi-a consolidat poziţia a III-a, în clasamentul general, dar este foarte aproape de locul secund, la doar 2,5 puncte, ameninţându-l chiar şi pe Mihai Bolintiş.
Iată-i pe primii şase clasaţi, după etapa a XIV-a: Mihai Bolintiş (130 de puncte, din 13 etape), Silviu Haramuz (102 p, din 10 etape), Cornel Bohara (99,5 p, din 13 etape), Ioan Păduraru (70,5 p, din 12 etape), Mihai Buzner (63,5 p, din 14 etape) şi Ionel Doru Nichita (60,5 p, din 11 etape).
„Chiar dacă s-au scurs deja 14 etape, îi aşteptăm, în continuare, pe iubitorii de şah să participe la acest turneu open, care se va încheia la sfârşitul lunii decembrie 2010“, ne-a mai precizat Mihai Bolintiş, secretarul general al Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin.
Următoarea etapă, a XV-a, este programată duminică, 18 aprilie a.c., de la ora 11.00, în aceeaşi locaţie.