Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Iar suma despăgubirilor pentru terenurile necesare noii legături rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei a fost actualizată!

Reuniți într-o intempestivă ședință de îndată, consilierii locali au aprobat modificarea și completarea Anexei 2 la HCL nr.491 din 21 octombrie 2024, cuprinzând proprietarii și titularii altor drepturi reale ale căror imobile sunt afectate de lucrarea de utilitate publică privind realizarea proiectului „Legătură rutieră între DN 58 și Valea Țerovei (zona industrială)“.

Întrucât lista cuprinde nu mai puțin de 135 de imobile proprietate privată sau publică, vom reține doar că noua suprafață totală a coridorului de expropriere a fost stabilită la 100.110 mp, cu o sumă alocată despăgubirilor de 148.041 euro, ambele în scădere față de cele aprobate anul trecut (100.220 mp, respectiv 158.822 euro). În fapt, este vorba despre 135 de terenuri aflate în proximitatea unui actual drum de folosință agricolă ce urmează a fi transformat în drum destinat traficului greu, ce va lega zona fostei uzine cocso-chimice din Valea Țerovei de zona Stației de transformare de la Km 8.

„Realizarea acestui drum va descongestiona Calea Caransebeșului, pe care nu vom mai veni cu Tiruri ca acum. E un proiect care se va realiza pe fonduri europene, suntem prinși la ADR Vest cu acest proiect, e vorba despre circa 6 milioane de euro. Exproprierile, din fericire, nu reprezintă valori mari pentru că vorbim despre terenuri agricole, aceste sume sunt eligibile și le vom recupera pe măsură ce vom înainta cu proiectul. Noul drum va fi parte a inelului de sud-est prin care se vor accesa cele două parcuri industriale, zona Mociur ce urmează a fi dezvoltată și accesul pe lângă halda de zgură spre zona montană.“, a explicat primarul Ioan Popa.

Indicatorii tehnico-economici actualizați la faza Proiect Tehnic pentru investiția „Legătură rutieră între DN 58 și Valea Țerovei (zona industrială), Municipiul Reșița“ au fost aprobați în luna septembrie 2024, complementar lucrărilor propriu-zise fiind necesare devierea liniilor electrice și de iluminat public, precum și devierea și punerea în siguranță a conductelor de gaz din zonă. Valoarea totală aprobată a proiectului, este de 31,468 mil. lei, fără TVA, conform devizului general.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu