Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Salvați Copiii lansează un serviciu de consiliere telefonică dedicat copiilor cu părinți plecați la muncă.

Salvați Copiii România a lansat, în cadrul unui eveniment organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, linia telefonică Help-Line și platforma www.copiisinguriacasa.ro. Cele două instrumente au ca scop oferirea de informații și consiliere gratuită pentru copiii ce au părinți plecați la muncă în străinătate, persoanele în grija cărora au rămas aceștia, precum și specialiștii din domeniul protecției copilului și educației.

Cu acest prilej Salvați Copiii România lansează și o campanie de informare destinată părinților, cu privire la obligațiile care le revin atunci când părăsesc țara. „În situația în care ambii părinți sau părintele care exercită singur autoritatea părintească intenționează să plece la muncă în străinătate, aceștia/acesta au/are obligația de a notifica serviciul public de asistență socială de la domiciliu cu privire la această intenție și de a desemna persoana care se va ocupa de întreținerea copilului. Linia telefonică Help Line 0800.070.040 este un număr apelabil gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă.

În timpul de funcționare al acesteia, 9:30-17:30, de luni până vineri, un psiholog și un consilier juridic vor oferi consiliere pe teme psiho-sociale și juridice persoanelor interesate. Platforma online www.copiisinguriacasa.ro include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniu, dar și copiilor, precum și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor Salvați Copiii, care vor oferi în timp util răspunsuri pe e-mail.

În cadrul aceluiași proiect, copiii afectați de migrația economică a părinților, părinții acestora și persoanele în grija cărora au rămas copiii beneficiază de servicii de suport educațional, psihologic și social, prin 16 programe locale din tot atâtea oraşe, printre care şi Reşiţa.