Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Filialele clubului Mundo sunt în plină pregătire și au disputat în această perioadă mai multe jocuri amicale împotriva echipelor din județele învecinate! 

„Grupele clubului nostru au început pregătirea pe 8 ianuarie pentru returul campionatelor în care suntem angrenați. După o adaptare la efort, în ianuarie a început perioada meciurilor de pregătire. Am jucat multe amicale, filiala din Băile Herculane este cea care a susținut cele mai multe partide, oarecum explicabil datorită faptului că stațiunea de pe Valea Cernei a devenit o mică Antalye pentru juniorii din partea de vest a țării. Foarte multe cluburi de copii și juniori au făcut cantonamente în Băile Herculane pentru a se pregăti pentru sezonul de primăvară. În această perioadă am organizat mai multe turnee, ultimul a fost cel pentru cei de la U11, unde au participat filialele de la Băile Herculane și Reșița, dar și echipele Electrica Timișoara și AS Recaș. De asemenea, am mai participat recent la un triunghiular la categoria U11 cu filiala de la Herculane, unde am întâlnit juniorii de la Lupeni și pe cei de la CFR Timișoara. Juniorii U13 din Valea Cernei au întâlnit pe terenul din Mehadia echipa AS Recaș și au mai disputat un alt amical contra celor de la Sport Kids Drobeta Turnu Severin. Filialele din Reșița și Măureni și-au dat întâlnire la un maraton fotbalistic care a cuprins grupele U9 și U7. Juniorii de la U11 au jucat și un amical contra prietenilor de la CSM Reșița. Deci, juniorii clubului nostru au beneficiat de foarte multe partide de pregătire și așteptăm sosirea primăverii pentru a începe jocurile oficiale din campionatul județean.”, a declarat Nicu Belcea, managerul administrativ de la Mundo.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu