REȘIȚA – Reșița a fost gazdă pentru 60 de copii din sud-vestul țării, născuți în anul 2015, care au făcut spectacol pe terenul sintetic al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița! La Kinder Cup Reșița au participat Mundo Reșița, CFR Timișoara, Sport Kids Drobeta Turnu Severin, CSM Resița și Viitorul Arad!
„Pentru prima dată, Reșița a organizat cunoscutul nostru turneu numit Kinder Cup. Acest turneu a fost gândit de noi astfel încât să fie organizat în fiecare filială a noastră cel puțin o dată pe an. În acest fel putem da ocazia tuturor copiilor din filialele noastre să joace fotbal. Au participat în total șapte echipe din patru județe, unele formații au înscris în competiție două echipe. Ne-am bucurat foarte mult că vremea a ținut cu noi, condițiile de joc au fost extraordinare, de aceea ne-am orientat către acest teren superb de la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița. Pe această cale vreau să mulțumesc Primăriei Reșița în numele clubului Mundo pentru ceea ce a reușit să realizeze pentru copiii orașului. Nu am ținut cont de rezultate la această vârstă, toți copiii au fost câștigători și toți au fost premiați. Inevitabil, fotbalul este o întrecere și fiecare dintre ei și-a dorit să câștige.”, a declarat Nicu Belcea, managerul administrativ de la Mundo Reșița.
CSM Reșița a participat la acestă competiție cu două echipe pregătite de către Casian Niculiță. „A fost o competiție reușită, ne-am bucurat de o vreme prielnică pentru sport, iar copiii au fost încântați de faptul că au putut juca fotbal. Sunt benefice astfel de competiții, deoarece ceea ce lucrăm la antrenamente în timpul săptămânii putem pune în practică la aceste meciuri. Cel mai important pentru ei la această vârstă este faptul că se bucură de fotbal. Prin astfel de turnee ne putem da seama de nivelul la care suntem în comparație cu echipele din celelalte județe și cred că avem foarte mulți copii talentați în Valea Domanului, iar dacă vor munci și vor fi serioși s-ar putea să-i vedem la televizor peste câțiva ani.”, a spus prof. Casian Niculiță.
JCS-Ștefan Moraru