CARAȘ-SEVERIN – Independența și patrimoniul CECCAR sunt în pericol prin „amendarea” unei legi „trezită din adormire”!
Sunt cuvintele cu care Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) se referă la un proiect de lege pe care praful s-a așezat liniștit de aproape patru ani, de când stă la sertarul Comisiei pentru Buget al Camerei Deputaților. În forma inițială, legea în cauză se referea la necesitățile profesiei, însă amendamentele formulate recent de unii parlamentari aduc modificări care, în opinia CECCAR, pot avea caracter abuziv și neconstituțional.
Contabilii, indignați
Una dintre modificări vizează competenţa expertului contabil de a face expertize privind latura fiscală deși, în 2019, Hotărârea 6457 a ICCJ atesta capacitatea expertului contabil judiciar de a efectua expertize inclusiv cu componentă fiscală. „Dacă ar intra în vigoare acest proiect de lege, multe expertize aflate pe rol decad ca probe. Asta poate avantaja pe unii, influențând rezolvarea respectivei cauze. Sunt expertize în dosare aflate la poliţie, DIICOT, parchete, iar reluarea expertizei poate conduce la prescrierea faptelor”, este poziția oficială a CECCAR.
Alte amendamente la legea în cauză vizează instituirea unui sistem de supraveghere publică asupra activității, patrimoniului și gestiunii fluxurilor financiare semnificative ale corpului profesional, precum și reorganizarea teritorială în filiale cu personalitate juridică, concomitent cu divizarea patrimoniului. CECCAR consideră că, prin preluarea administrării patrimoniului, abuzivă în opinia CECCAR, statul vrea anularea mandatelor în curs deținute de membrii forurilor de conducere aleși democratic și numirea unui administrator de către stat. Asta practic ar anula statutul de profesie liberală, determinând și implicații majore asupra sistemului judiciar unde reprezentanți ai diferitelor profesii liberale sunt implicați ca experți judiciari. CECCAR consideră că astfel se induce un abuz de putere din partea autorității statului, prin aplicarea unui mecanism neconstituțional prin care pot înceta abuziv raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare, mai ales dacă nu și-au produs în întregime efectele până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Conform CECCAR, prevederile amendamentelor aduc grave prejudicii materiale și morale membrilor săi, proprietarii de drept ai patrimoniului și, implicit, ai organismului profesional. „Considerăm că este practic o naționalizare disimulată și această modificare afectează un drept constituțional la proprietate privată al membrilor noștri”, se încheie poziția oficială a CECCAR, cu specificarea că demersul este unul apolitic.
Calea dialogului
Întrebată ce părere are despre ceea ce ar putea să se întâmple cu patrimoniul şi independenţa experţilor contabili, Mihaela Azap, preşedintele CECCAR Caraş-Severin, ne-a declarat: „Adept al dialogului constructiv cu autorităţile executive şi legislative, CECCAR a făcut demersuri pentru clarificarea realităţii faptice legate de activitatea corpului profesional. Apreciem deschiderea parlamentarilor din Camera Deputaților pentru un dialog real cu profesia noastră și ne exprimăm convingerea că dialogul reprezintă calea pentru identificarea celor mai bune soluții pentru activitatea desfășurată de liber-profesioniștii contabili membri CECCAR în interes public. Vom continua să promovăm principiile esenţiale pentru apărarea intereselor liber-profesioniştilor contabili şi ale interesului public“.
JCS-Ionel Ivaşcu