CARAŞ-SEVERIN – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie!
Potrivit ordonanței, producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă la un preţ stabilit de Guvern cantităţile de gaze rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizorii clienţilor casnici şi ai producătorilor de energie termică sau direct către aceştia. „Românii vor avea parte de susținerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum”, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Astfel, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este: maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este mai mic sau egal cu 100 Kwh, maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv, maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.
Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este: maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 Mwh. Furnizorii de gaze naturale vor avea obligaţia ca, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2022, să constituie în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii şi siguranţei în alimentarea clienţilor săi finali.
JCS-L.A.