CARAȘ-SEVERIN – Proiectul pus la punct de principalul dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din piața locală a fost achiziționat de un important jucător global de pe piața energiei verzi!
Apărută în weekend, știrea potrivit căreia „Nala Renewables cumpără un proiect solar de 61 MW în Caraş-Severin deţinut de Monsson“ a trecut aproape neobservată, printre cele legate de caniculă și finala Campionatului European de Fotbal. Întrucât știrea nu detalia locul în care ar urma să fie amplasat și pentru că, după amploarea proiectului, părea să fie vorba despre unul pentru care Consiliul Local Măureni aprobase documentația la începutul acestui an, am solicitat, ieri, un punct de vedere primarului Brian Filimon. „Da, am aprobat PUZ-ul pentru el, am dat și autorizația de construire. E un proiect interesant și, mai ales, benefic, care va fi implementat între Șoșdea și Măureni. S-au mișcat foarte repede și din câte am înțeles vor să înceapă anul acesta și execuția!“, a precizat acesta.
Conform documentației, proiectul vizează realizarea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 77,25 ha, având un număr de circa 118.768 panouri fotovoltaice cu o putere de circa 580 W fiecare și o putere instalată de 68,88 MW curent continuu, o stație de transformare de medie tensiune de 110kV, un număr de circa 15 posturi de transformare, cu rolul de a ridica tensiunea generată de panourile fotovoltaice și invertoare de la joasă tensiune la medie tensiune, dar și sisteme de stocare a energiei electrice.
Lucrările la parcul de la Măureni, amplasat după haltă, dincolo de calea ferată, către Șoșdea, ar urmă să înceapă chiar în cursul trimestrului III, pentru ca parcul să poată fi conectat la Sistemul Energetic Național începând cu 2025. Odată devenită operaţională, centrala va genera aproximativ 80.000 MWh de energie curată pe an, reprezentând consumul de energie a circa 13.000 de gospodării, potrivit reprezentanților firmei de proiectare Monsson din Constanța, controlată de omul de afaceri Emanuel Muntmark. Proiectele acesteia le regăsim la baza mai multor investiții de amploare în domeniul regenerabil din județ, în principal eoliene, derulate prin intermediul altor firme din grup. În cazul de față Sunpro Green Energy SRL din Caransebeș, prin care s-au derulat și demersurile de până acum.
În ceea ce privește cumpărătorul proiectului, Nala Renewables, e vorba despre o firmă cu sedii la Geneva și Londra, un joint-venture între Trafigura Group, una dintre cele mai mari companii independente de tranzacţionare de mărfuri din lume, şi fondul de investiţii IFM Net Zero Infrastructure Fund. Achiziția acestui proiect se subscrie obiectivului companiei de a construi, până în 2025, un portofoliu global de proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate cumulată de 4 GW.
JCS-Walter Fleck