Consiliul Judeţean poate repune pe linie trenul cu hidrogen - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Aleşii judeţului au fost convocaţi în şedinţă extraordinară, astăzi, 17 mai, pentru a rediscuta despre protocolul semnat deja la Bucureşti pentru rapidul tren-tram de Timişoara!

Futuristul proiect iniţiat de primarul Reşiţei, Ioan Popa, nu şi-a regăsit ecoul, în şedinţa ordinară a CJ de joi, pentru că, aşa cum spunea şi consilierul Ioan Crina, proiectul nu este oportun. Deja s-au cheltuit ceva sume pentru acesta, care, chiar dacă nu sunt impresionante, puteau fi folosite pentru a face ceva în judeţ. Retoric, preşedintele CJ, Romeo Dunca, a întrebat: „Aţi uitat că Timişul a alocat un milion de euro, şi îi are blocaţi?“

Chiar dacă a ajuns la şedinţă după ce aleşii judeţului au respins proiectul, primarul Popa a ţinut să dea câteva explicaţii: „Protocolul între CFR infrastructură şi cei patru a fost semnat la Bucureşti, inclusiv de directorul general de la Ministerul Transporturilor. Şi-au asumat acest proiect de Cale Ferată, în consecinţă toţi banii care se investesc în acest demers de modernizare a căii ferate Aeroport – Timişoara – Voiteni – Stamora Moraviţa şi extensia Voiteni – Bocşa – Reşiţa, plus achiziţia de material rulant, pentru că este pe hidrogen, este asumată prin PNRR – Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă“.

Şeful administrativului reşiţean a subliniat că, pentru PNRR, există „două condiţii: până în decembrie 2022, trebuie să fie semnat contract pentru proiect tehnic şi execuţie, şi până în decembrie 2026, lucrările trebuie să fie gata. Fiecare săptămână care trece, ne pune în situaţia de a ne întârzia şi a pune în pericol realizarea pachetului decembrie 2022. Vreau să vă spun că nu sunteţi singurii. Noi la Reşiţa am semnat luni acordul, la Timiş avem mari lupte cu secretarul consiliului judeţean, care încearcă să introducă tot felul de alte clauze, e o luptă şi de asta n-a funcţionat Alianţa Vestului în patru. E foarte complicat să duci patru entităţi să accepte proiecte mari de acest gen. Ok, am înţeles că proiectul a fost dezbătut şi a căzut. El poate fi introdus mâine, poate fi introdus poimâine, dar fiecare zi e una pierdută pentru noi“.

După aceste explicaţii, consilierul Crina i-a cerut primarului să-l întrebe „pe dl ministru, cât avem noi alocat prin PNRR, pe CFR. Eu la televizor l-am auzit că avem un miliard de euro. Credeţi că o să luăm noi 400 de milioane?“

Primarul Popa a explicat că Reşiţa a mai trecut printr-o situaţie similară, pentru Centrul Civic, când nu era o certitudine că vor veni banii: „Atunci am avut informaţia, am avut discuţii, ni s-a promis că e ok. Aici, mai mult decât atât, avem documente de la Drulă, avem documente de la Bode, nu există acest risc! Şi atenţie, e TNT, vorbim de culoarul european Timişoara – Voiteni – Stamora Moraviţa, nimeni nu-şi permite să nu finanţeze aşa ceva, că e o prioritate la nivel european. Deci noi nu vorbim aici de un proiect care leagă Reşiţa de Timişoara, pe calea ferată. Noi vorbim de un proiect major, pe care ni-l asumăm ca să sprijinim CFR Infrastructură care nu are capacitatea fizică să facă atâtea proiecte în România. Sunt 20.000 de kilometri de cale ferată în România, din care 10.000 secundară, şi oamenii nu pot fizic să le facă pe toate. Cine se zbate pentru ele, le face mai repede. Eu asta vreau să fac, eu pot să stau şi aici la mine, în cutiuţa mea aici la Reşiţa, să nu mă mişc, să nu ies. Dar am găsit oportun să fac acest proiect“.

Edilul i-a amintit pe copiii şi tinerii din judeţ care merg la Timişoara la şcoală sau la facultate, pe cei care fac naveta pe Reşiţa-Bocşa, cu taximetre sau microbuze, expunându-se unor accidente grave pe un drum supracirculat. „E mult mai uşor să vii din aeroport de la Timişoara cu un tren rapid acasă, decât să-ţi laşi maşina acolo. Nu toţi îşi permit acest lucru. În lumea civilizată se descurajează transportul cu maşini individuale şi se încurajează cel cu mijloace de transport în comun şi ecologice, de viteză, de civilizaţie şi eleganţă. Vă rog frumos, nu trataţi lucrurile doar din prisma drumuri, drumuri, drumuri. Întrucât căile de transport sunt multe altele şi noi avem o cale ferată care este mizerabilă. Şi, repet, nu o facem pe banii noştri! Doar iniţiem, plecăm cu proiectul înainte“.

Dar decizia e acum în mâinile consilierilor judeţeni.

JCS-A.M.