Caraş-Severin, Romania

MEHADIA – Apa și canalizarea la Mehadia, parte a unui proiect integrat POIM derulat de AquaCaraș!

Din declarația primarului Grigore Bardac, reținem că recent primăria a finalizat studiul de fezabilitate pentru introducerea celor două utilități în centrul de comună, lucru posibil printr-un parteneriat încheiat cu operatorul județean de apă și canal. Este vorba despre un proiect integrat care cuprinde mai multe localități din zonă și pe care AquaCaraș îl va depune pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

„Investiția aferentă comunei Mehadia se ridică la valoarea de 9 milioane de euro, la care primăria contribuie cu un milion de lei. Recent, consiliul local a aprobat studiul de fezabilitate și confinanțarea”, aflăm de la primarul Bardac.

De notat că un studiu similar a fost efectuat în fiecare localitate cuprinsă în proiect și că execuția lucrărilor se va licita separat pentru fiecare localitate. Ceea ce înseamnă că se va lucra pe mai multe loturi. Proiectul, care mai cuprinde localități precum Topleț sau Băile Herculane, are ca termen de finalizare sfârșitul lui 2023-începutul lui 2024. Așadar un termen scurt, în fața căruia primarul Bardac își arată speranța că pașii proiectului vor putea fi parcurși suficient de repede pentru ca să fie respectat.

JCS-Ionel Ivașcu