REŞIŢA – Municipiul de pe Bârzava va găzdui, la finalul săptămânii, faza judeţeană a concursului de protecţie civilă.Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6 din Reşiţa va găzdui sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 10.00, faza judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă, cu titlul Cu viaţa mea apăr viaţa. Manifestarea este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu ISU Semenic. Concursul este deschis participării elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi are ca obiectiv înţelegerea rolului, locului şi atribuţiilor protecţiei civile din România.
Competiţia are trei probe, una teoretică şi două practice. Proba teoretică presupune rezolvarea unui chestionar ce conţine 30 de întrebări din domeniul protecţiei civile. Pentru a fi desemnaţi câştigători, participanţii trebuie să demonstreze că ştiu să acorde primul ajutor în caz de dezastre, să folosească mijloacele de protecţie individuală, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă.
Flavius Rotariu
