Un alt sport care este în atenţia specialiştilor este şi Crosul „Clisurii“, concurs care este găzduit de Berzasca, şi care va avea loc în 6 octombrie. Liliana Dacica, directorul instituţiei sportive din Caraş-Severin, acordă o importanţă sporită şi în organizarea celei dea doua ediţie a Memorialului „Alexandru Stoican“, în data de 7 noiembrie a.c., chiar dacă la această a doua ediţie a turneului nu vor participa decât echipe din judeţ, dar după cum doamna Dacica ne-a precizat, „ar fi păcat să nu organizăm acest memorial, mai ales că anul trecut a fost prima ediţie, tradiţie care sperăm şi încercăm să nu o întrerupem anul acesta. Alexandru Stoican, a fost unul dintre cei mai iubiţi oameni, care s-a implicat activ în tot ceea ce însemna sport, el însuşi un bun sportiv (aproape campion la automobilism, clasa debutanţi – n.r.)“.
În 21 octombrie a.c., la Bocşa, tot în organizarea DJS Caraş-Severin, va avea loc Crosul „Bîrzavei“, pentru ca în 11 noiembrie a.c., la Băile Herculane, o altă competiţie de atletism să atragă un mare număr de concurenţi. Este vorba de Crosul „Hercules“.
