Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre achiziția, pentru punctul de lucru din Oravița, a unor servicii de monitorizare sau control al poluării apelor de suprafață, la minele Lișava și Ciudanovița!

Nu mai puțin de 27.300 de lei reprezintă suma pusă la bătaie pentru Sectorul Oravița al companiei, pentru 7 luni de analize, aferente perioadei iunie-decembrie, însumând 140 de probe. Iar ofertanții sunt așteptați pe SICAP până în 31 mai, dată la care ofertele vor fi deschise electronic, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.

Obiectul licitației îl constituie „achiziționarea unui serviciu de prestare pentru «Analizele de Radiu 226 în apă» în vederea monitorizării poluării apelor de suprafață la minele Lișava și Ciudanovița. Serviciul va fi asigurat de către un laborator autorizat/notificat CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – n.r.) și constă în prelevarea lunară a probelor de apă de către prestator, efectuarea analizelor fizico-chimice în laborator prestatorului pentru determinarea conținutului de Radiu 226 în apă (concentrație care va fi exprimată în Bq/l) și emiterea unui buletin de analiză cu rezultatele determinărilor. Probele de apă se vor preleva până în data de 15 ale lunii, emiterea buletinului de analiză se va face până la sfârșitul lunii în curs.“, se arată în anunțul postat pe SICAP.

Nu trebuie omis faptul că, potrivit unui raport al Comisariatului Județean Caraș-Severin al Gărzii Naționale de Mediu, „problemele de mediu apărute în ultimi ani sunt acelea de depășire a concentrațiilor maxime admise de uraniu natural în apele evacuate din cele două stații de tratare a apelor de mină și contaminarea pârâului Natra de către apele pluviale ce spală foste zone de exploatare. Din cauza lipsei finanțării, lucrările de închidere a perimetrelor miniere Lișava și Ciudanovița sunt sistate, astfel că CNU-Oravița prestează doar activități de conservare a celor doua perimetre miniere în baza a doua contracte anuale încheiate cu CONVERSMIN SA (societatea care administrează fondurile de închidere alocate), contracte scadente la 31.03.2023. În principal, activitățile de conservare a celor doua mine sunt activități pentru menținerea în stare de funcționare a lucrărilor miniere, a utilajelor, instalațiilor și echipamentelor, realizarea aerajului, evacuarea și decontaminarea apelor de mina, paza și protecția fizica a obiectivelor și monitorizarea factorilor de mediu“.

JCS-A.M.

FOTO: GEC NERA (arhivă)