Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi la numărul total de firme stăm bine, la operaţiunile economice se constată sporuri negative.Potrivit datelor oficiale ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, se constată o creştere a comercianţilor activi din punct de vedere juridic la finalul lunii aprilie 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 7,51 procente. Cu toate acestea, indicii activităţii agenţilor economici nu sunt îmbucurători.

Comparabil, statistica prezintă o scădere a operaţiunilor de înmatriculare cu 30,25%, o creştere a dizolvărilor de firme în Caraş-Severin cu 63,41%, iar numărul societăţilor comerciale intrate în insolvenţă a crescut, de la 23 la finalul lunii aprilie 2012, la 54 în aprilie a.c.

Decizia de a radia afacerea au luat-o, în primele patru luni ale acestui an, 270 de agenţi economici, o creştere substanţială faţă de cei 92 care au efectuat această operaţiune în aceeaşi perioadă a anului trecut. O diferenţă infimă se regăseşte în ceea ce priveşte suspendările de activitate (pentru o anumită perioadă), de 1,14%.

Flavius Rotariu