Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu prilejul împlinirii bicentenarului farmaciei „La Vulturul Negru“ din Oraviţa, farmaciştii cărăşeni vor să organizeze un simpozion omagial!

Promovată intens pe site-urile turistice din ţară şi din judeţ, dar şi de cotidianul nostru, prima farmacie montanistică din Banat, în prezent muzeu, rămâne un reper de profesionalism în domeniu. Întrucât în anul 1820 farmacia cumpărată de Karl Knoblauch, cel care a pus bazele unei întregi dinastii de farmacişti, a devenit farmacia „La Vulturul Negru“, la 200 de ani de la acest moment, Colegiul Farmaciştilor din Caraş-Severin s-a gândit să marcheze moştenirea lăsată în interval de aceşti profesionişti în domeniul sănătăţii, care au scris istorie.

„Încercăm să aducem un omagiu anul acesta familiei Knoblauch care a pus bazele primei dinastii de farmacişti din Banat, ne-a comunicat Pavel Roşca, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin. Practic, vrem să organizăm un simpozion aici, dar încă nu am contactat autorităţile din Oraviţa. Suntem convinşi, însă, că vor fi foarte deschise organizării unui asemenea eveniment, pe care intenţionăm să-l facem în septembrie sau octombrie. Colegiul Farmaciştilor este foarte îndatorat moştenirii lăsate de această familie de farmacişti, fiind vorba de valori incontestabile cuprinse în istoria primei farmacii montanistice din Banat, deşi astăzi lucrurile nu mai arată nici de departe la fel. Colegiul Farmaciştilor este, dealtfel, singurul for îndrituit să facă acest lucru. Încă mai avem oameni foarte valoroşi, chiar mai în vârstă, ceea ce este cu atât mai bine în acest caz, fiindcă îşi aduc aminte de minunatele perioade de atunci. Suntem foarte recunoscători familiei «Usturoi», cum se traduce numele Knoblauch din germană, că farmacia «La Vulturul Negru» din Oraviţa este un reper extrem de important pentru istoria farmaciei din România. Pe lângă cea din Sibiu, care a fost deschisă mult mai devreme, pe la 1470, e farmacia din Oraviţa, care a fost condusă de nişte farmacişti adevăraţi. Sănătatea din zonă a minerilor, a oamenilor de rând, a fost foarte mult ajutată de farmacie, de aceea nu vrem să trecem peste această aniversare“, a adăugat Pavel Roşca.

Şpiţerul de altădată şi farmacistul de azi – vocaţie şi menire

Cu siguranţă există generaţii care încă au prins acele vremuri când mergeau la farmacie cu reţetă de la medic, pentru anumite preparate. Farmacistul trebuia să fie foarte atent la gramaje, să respecte întru totul reţeta. Despre farmaciştii de odinioară ştim că erau pe picior de egalitate cu medicii, fiindcă oamenii aşa îi considerau, meniţi să le salveze viaţa cu leacurile lor.

„Din păcate, sunt sigur că nu greşesc, a spus reprezentantul farmaciştilor cărăşeni, farmacistul de ieri a fost mult mai important pentru sănătate decât farmacistul de astăzi. Totuşi, am preluat o moştenire valoroasă, cum e familia «Usturoi». În vremea aceea nu prea erau medici, de aceea problemele chiar grave de sănătate se rezolvau de către aceşti farmacişti. La noi, în zona Oraviţei, oamenii aveau probleme serioase de sănătate, fiindcă era zonă de minerit, veneau cu răni, precum şi cu probleme cronice, cum ar fi silicoză sau veneau pentru copiii lor. Încă din secolul al XVIII-lea, farmacia a devenit profesionistă, iar înainte era o instituţie medicală sută la sută, fiindcă nu era o diferenţiere foarte strictă între un medic şi un farmacist sau dacă era, aceasta era pur formală. Ei fiind oameni foarte practici, şi-au dezvoltat aceste calităţi profesionale şi le-au adus până la un anumit nivel, rezolvând astfel foarte multe cazuri. Ne mândrim cu această realitate incontestabilă şi sunt foarte fericit că încă mai avem reprezentanţi care au fost martori ai acelei perioade de glorie în care a funcţionat farmacia «La Vulturul Negru», până în 1974, când ultimul reprezentant al dinastiei Knoblauch s-a stabilit în Germania. Doamna Lidia Izvernariu este unul din aceşti martori, primul preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin, care cunoaşte întreaga istorie a farmaciei. În vârstă de 80 de ani ea este singurul farmacist din judeţ care a primit un titlu de excelenţă pentru profesionalismul de care a dat dovadă“, a mai spus Pavel Roşca.

JCS-Alexandra Gorghiu

FOTO: Prin Banat