Caraş-Severin, Romania

Cu toate că anul trecut a fost adoptat un nou cod rutier, luna trecută s-a adoptat o a treia modificare a legislaţiei respective. Astfel, proprietarii vehiculelor şi autovehiculelor, exceptând bicicletele, au obligaţia de a le înmatricula.

Nerespectarea acestor prevederi, duce la sancţionarea contravenţională, reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare.

„Proprietarul trebuie să facă dovada că a încheiat contractul de răspundere civilă, în termen de 30 de zile. Altfel, autovehiculul sau vehiculul se poate radia din oficiu“, a declarat Decebal Davidoiu, şeful Poliţiei Rutiere Caraş-Severin.

O altă modificare constă în faptul că plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei se face la judecătoria de pe raza localităţii unde a fost constatată fapta şi nu la serviciul Poliţiei rutiere.

De asemenea, Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, depozitarea acestora fiind atributul administraţiei publice locale sau al administratorului drumului public.

Mianda Mladin

[email protected]