Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru şase judeţe din sud-vestul ţării, printre care şi judeţul Caraş-Severin, valabilă miercuri, 24 octombrie, între orele 12:00 şi 19:00. Conform prognozei ANM, în intervalul menţionat, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80-90 km/h.

Totodată, începând de marți seară, de la ora 22:00, int în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în zonele joase de relief şi de ninsori viscolite la munte. Astfel, până miercuri, 24 octombrie, ora 22:00, la munte, îndeosebi la peste 1.500 de metri altitudine, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70-80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea. La peste 1.800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită. În cursul zilei de miercuri, 24 octombrie, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55-70 km/h.