REŞIŢA – Aglomeraţie la ambulatoriul de pneumologie al Spitalului Judeţean din Reşiţa, unde aproximativ 30 de persoane au aşteptat miercuri, preţ de câteva ore, pentru a efectua gratuit spirometrii.
În timp ce unii dintre ei aveau diagnosticate afecţiuni pulmonare cronice, alţii s-au prezentat la control preventiv, doar pentru a evalua starea plămânilor. „S-au format cozi pentru că aşa sunt oamenii, vin în ultimele zile. Asta este, nu avem nici noi ce face, căci o consultaţie durează între 10 şi 15 minute, în funcţie de probele pe care trebuie să le prelevăm de la pacienţi. De regulă, sunt cam trei probe pentru un pacient“, ne-a spus Adriana Dimi, asistent medical.
Numărul pacienţilor a crescut în ultimele zile datorită campaniei naţionale, organizată încă de la începutul săptămânii trecute de Societatea Română de Pneumologie, pentru depistarea astmului cu ajutorul spirometriilor. Astfel de analize gratuite se mai pot efectua doar joi, iar de vineri pacienţii care se vor prezenta fără trimitere vor scoate din buzunare pentru o spirometrie 15 lei. Menţionăm că spirometrii se mai pot efectua şi la dispensarul TBC al Spitalului Judeţean Reşiţa, situat în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, în intervalul orar 10-12.
Roxana Bălan Nafiru
