Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Relaţiile cu Clienţii de la E.ON, din Reşiţa, se mută de pe Bulevardul Republicii, în piaţa centrală.

Reşiţenii care pierdeau ore în şir stând la coadă la sediul E.ON din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei primesc de la distribuitorul de gaz o veste. Nu vor scăpa de cozi, dar vor sta la ele în Centrul Civic. Asta pentru că vineri, 7 august, sediul Centrului de Relaţii Clienţi de pe Bulevardul Republicii va fi închis, pentru realizarea transferului logistic, iar luni, 10 august, aceeaşi „logistică“ îşi va mişca melcii în Centrul Civic, într-un nou spaţiu, din Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 32, vizavi de Casa Municipală.

Potrivit operatorului, noul centru are o suprafaţă dublă comparativ cu cel vechi şi va fi deschis de luni până joi, între orele 9.00 şi 17.00, iar vineri, între orele 8.00 şi 16.00.

„În cadrul centrului consumatorii pot să încheie sau să modifice contracte de furnizare a gazelor naturale, să primească informaţii privind conţinutul facturilor, accesul la sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau alte informaţii utile, dar şi consultanţă privind tarifele sau modalităţile de plată“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Reşiţenii s-au plâns însă, de nenumărate ori, că aceste operaţiuni durează ore, chiar dacă la coadă nu se află foarte multe persoane.

Şi dacă pentru contracte şi prelungiri e musai să stai la coadă, pentru informaţii, cei de la E.ON îşi îndrumă consumatorii spre două numere de telefon, apelabile de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00: 0801.000.366 (care este cu taxă!) sau 0265/200.366; sunt de asemenea disponibile o adresă de e-mail ([email protected]), un număr de fax (0265/200.367) şi o căsuţă poştală (O.P.1, C.P. 10 Târgu Mureş).