Un şofer care conducea un TIR dinspre Reşiţa înspre Timişoara, la o curbă strânsă în apropierea cartierului Moniom, a adormit la volan, iar cabina a urcat pe un cap de pod. În urma impactului, baia de ulei şi rezervorul au fost sparte, iar uleiul şi motorina s-au împrăştiat pe carosabil.
La faţa locului au sosit pompierii militari care au încercat să spele carosabilul fiindcă devenise alunecos şi se risca producerea altor accidente.
În urma controlului cu aparatul etilotest, în aerul respirat a reieşit o concentraţie de 1,47. Şoferul a recunoscut că venea de la Anina, a traversat oraşul Reşiţa, după care la ieşire, a adormit şi a provocat accidentul. El a fost condus la spital pentru a i se recolta sânge în vederea efectuării analizelor medicale.
Între timp, circulaţia autovehiculelor a fost grav perturbată între Reşiţa şi Timişoara, coloanele de maşini întinzându-se pe o rază de câţiva kilometri.
Sorin Goruianu
[email protected]
