Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Efectivul de animale pentru care se solicită subvenţia trebuie menţinut în exploataţie pentru 100 de zile.

APIA reaminteşte potenţialilor beneficiari că cererile de plată aferente acestui an pentru „Schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate” se depun până la data de 15 noiembrie. Ajutorul se acordă anual, iar cuantumul maxim este de 6,5 euro/cap de animal. De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de ovine şi caprine, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, care deţin exploataţii în zonele defavorizate din România.

Condiţii de eligibilitate

Pentru a beneficia de subvenţie, fermierii din zone defavorizate ale judeţului trebuie să deţină un efectiv cuprins între 50 şi 300 de capete de femele ovine sau caprine, cu vârsta de minimum un an la data de 31 august 2013. De asemenea, animalele trebuie să fie identificate şi înregistrate în Registrul național al exploataţiilor şi menţinute în ferme pe o perioadă de 100 zile de la termenul limită de depunere a cererilor. Nu în utimul rând, beneficiarii sprijinului financiar trebuie să respecte şi standardele de ecocondiţionalitate aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei, după caz. Nerespectarea lor poate atrage, după caz, penalităţi, reduceri sau excluderi de la plata ajutorului specific.

Reprezentanţii APIA efectuează controale în exploataţii până la data limită a perioadei de reţinere a animalelor, respectiv 23 februarie 2014, inclusiv. De reţinut că APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri de ajutor pretipărite.

Roxana Bălan Nafiru