Anul 2008 a reprezentat „vârful“
pieţei bancare din Caraş-Severin. Pe
parcursul celor 12 luni s-au înregistrat
creşteri considerabile în ceea ce
priveşte valoarea creditelor contractate de
locuitorii judeţului: de la sub un miliard de lei
în decembrie 2007 la 1,3 miliarde în ultima
lună din 2008.
Cel mai mare avans a fost înregistrat în
ultimul trimestru când, creditele în
valută au crescut de la 447 milioane la 493 de
milioane, în timp ce împrumuturile în
lei au scăzut de la 801 milioane în
octombrie la 786 milioane în decembrie.
Dar, cum orice „cauză“ are şi un
„efect“, iată că apetitul
populaţiei pentru credite a fost
„răsplătit“.
Îndatoraţi până peste cap şi
cu o criză financiară ce abia îşi
arăta colţii, o bună parte din datornici
au devenit şi restanţieri.
Dacă în decembrie 2007 restanţele
pentru creditele în valută erau de
aproximativ 500.000 de lei, în luna octombrie a
anului trecut acestea s-au triplat, ajungând la
1,6 milioane de lei şi, două luni mai
târziu (decembrie 2008) au atins valoarea de 2,6
milioane lei. Nici obligaţiile neachitate pentru
creditele în lei nu reprezintă motiv de
mândrie: peste 20 de milioane.
Şi iată cum, la început de an
cărăşenii au rămas fără
bani, cu bunuri (apartamente, maşini,
electrocasnice) a căror valoare a scăzut, dar
cu restanţe de 23 de milioane de lei. De trei ori
mai mult faţă de începutul lui 2008.
Doina Rolea
